Iarna bate la ușă și cum în ultimii ani, zăpada ne-a luat pe nepregătite, chit că a venit în decembrie ori chiar mai târziu de atât, autoritățile s-au gândit să vină cu noi reguli pentru firmele de deszăpezire, doar, doar, s-o mai schimba ceva și nu vom mai avea drumuri blocate. Rămâne însă de văzut dacă noile reguli vor face ca firmele responsabile cu curățarea drumurilor să se miște vor rapid ori, din nou, vom fi nevoiţi să escaladăm munţi de zăpadă în plin drum.

Potrivit unui ordin emis de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, firmele de deszăpezire vor avea un interval mai scurt de intervenţie pentru curăţarea drumurilor de zăpadă, iar numărul utilajelor va fi redus cu peste 20%. „Au fost introduse precizări şi modificări privind structura planului operativ de acţiune pe timpul iernii, structura formaţiei de utilaje şi echipamentele corespunzătoare nivelurilor de intervenţie prin reducerea numărului utilajelor cu peste 20%, aprovizionarea cu materiale antiderapante şi chimice (granulozitate, cantităţi, termene de aprovizionare etc.) şi caracteristici generale şi intervale de timp maxim necesare pentru fiecare nivel de intervenţie pe drumuri”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

În funcţie de nivelul de intervenţie, deszăpezirea a cel puţin unei benzi de circulaţie va varia între 8 şi 16 ore după încetarea viscolului (faţă de un interval de 10-48 de ore), iar pentru curăţarea drumul de zăpadă firmele vor avea la dispoziţie între două şi patru zile (jumătate faţă de nivelul anterior cuprins între patru zile şi o săptămână).

Deszăpezirea unui drum la primul nivel de intervenţie pe minimum o bandă de circulaţie se va face la 8 ore după încetarea viscolului, cu 2 ore mai puţin faţă de intervalul prevăzut anterior, iar curăţarea zăpezii de pe platforma drumului de nivel de intervenţie 1 se va face în maxim două zile, şi nu în patru zile. Totodată, utilajele de deszăpezire vor avea echipamente de mare eficienţă, cum ar fi lamă de mari dimensiuni pentru zăpadă, plug universal cu geometrie variabilă sau turbofreză de mare capacitate.

Varianta revizuită a normativului va fi inclusă şi în documentaţia de licitaţie pentru întreţinerea mutianuală de vară şi iarnă în perioada 2012-2014 la cele şapte direcţii regionale de drumuri şi poduri din cadrul Companiei de Drumuri. Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.