imagine arhivă

Nici nu a fost inaugurată și a și fost inundată. Noua maternitate de pe strada Victoriei, a cărei panglică ar trebui tăiată pe 1 iunie după promisiunile electorale ale unora, a fost inundată, după ploaia torențială din această după amiază. Pompierii au intervenit circa un sfert de ceas pentru a scoate apa din subsolul maternității pentru care, până acum, s-au plătit din bugetul județului peste 15 milioane de euro, bani obținuți din împrumuturi bancare.
Curios este cum la o asemenea investiție pe care Victor Mocanu o tot flutură, acum în plină campanie electotală, doar, doar și-o mai atrage ceva voturi, și pentru care bugetul județului a fost arvunit pe ani buni, s-a putut întâmpla așa ceva. Mai ieri, Mocanu anunța cu surle și trâmbițe că noua maternitate care va fi inaugurată pe 1 iunie, este printre cele mai moderne obiective de acest gen din țară, iar acum, după o ploaie de o oră-două, spitalul a ajuns să fie inundat.
Iar codul portocaliu, de ploi și vijelii, este abia la început, mâine, la ora 6.00 dimineața, avertizarea urmând să fie ridicată, probabil, de meteorologi.
Între timp, ploile au făcut și alte pagube în special în municipiul Buzău.
Zeci de subsoluri și curți din municipiul Buzău dar și un centru de plasament și o librărie de pe strada Păcii, au fost inundate în această după amiază.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, Marius Sârbescu, în urma ploilor puternice a mai fost inundat centrul de plasamant din zona Obor, acolo unde apa a intrat în patru încăperi din subsolul clădirii unde erau depozitate haine, alimente și materiale sanitare. De asemenea, a fost inundată o librărie unde au fost compromise sute de volume. Apa a intrat și în mai multe beciuri și curți de pe străzile Țiglari, Bazalt, Stăvilarului, Lăstunului, Gogu Vicatus, Aleea Grădinilor, Orizontului, Pietroasele și Prutului. Pe toate aceste străzi sunt zeci de subsoluri și curți inundate iar apa riscă să intre în casele oamenilor.
În plus, în localitățile buzoiene Potoceni, Săpoca și Căpățânești, mai multe case și curți au fost inundate, pompierii fiind mobilizați în mai multe puncte cu motopompe pentru scoaterea apei din zonele inundate.

Ciprian STERIAN

7 COMENTARII

  1. Asta este orasul La famigliei,aici vrea Boscodelul zis mangleala sa isi prelungeasca alaturi de Mocanei ,Doloi ,Coilaci,Fanici,Buradaci,Dunei,si alte oratanii,existenta de vechil,jupin,tartor impotriva intereselor locuitorilor.El are alte griji Mai domestice Mai practice,cum sa il preocupe pe El girlile din oras,bunurile si sanatatea oamenilor,astea sunt idealisme,fantasme,texte bune de scris in scrisori electorale,in gogosi boscodeliene.

  2. O instituție ca maternitatea aceasta are nevoie, printre altele, și de o parcare cât de mică.
    Poate primarul Boșcodeală observă că lângă maternitate se află o casă de vânzare, cu ceva teren aferent.
    Nu vă grăbiți să rezolvați această problemă, sau nici nu credeți că există ?

  3. Eu cred că F16 ăsta nu are… pilot şi, mai mult, aparatele de observare la sol sun total bruiate.
    Apropo!
    1. Când în oraş se văd obiective realizate avantajul este al celui care deţine funcţia. Nu e numai la noi aşa.
    2. O spun pe bune, adica personal nu am nici un interes. Cineva mi-a spus că (din contră) Mocanu este simpatizat în teritoriu şi se spune că un plus ar veni de la primăriile foste portocalii. Eu zic ca e normal ce se întâmplă şi, de asemenea, avantajul este tot al celui în funcţie

  4. Nu aveati ce sa scrieti si voi si v-ati legat de aceasta institutie care nici nu a fost data in folosita. Trebuie sa recunoasteam ca avem nevoie de aceasta maternitate pentru ca in cea veche nu se mai pot face operatii asa cum ar fi normal si igienic. Cea veche a tot fost criticata prin presa, s-a dorit una noua iar acum incepeti sa aruncati cu noroi si in aceasta. Propun ca viitoarele mame sa nasca la Ploiesti, Bucuresti sau Constanta iar Buzaul sa nu aiba nicio maternitate. Ce spuneti de asa ceva ?

  5. 1 iunie 2012. Pe strada Victoriei, din mun. Buzau, in prezenta marelui om Mocanu si al celuilalt mare om Boscodeala, s-a inaugurat noua maternitate. Personalul a rezistat eroic in apa pana la genunchi, cei doi mari oameni in cizme de cauciuc au declarat presei: “NE MANDRIM CU REALIZARILE FAMILIILOR NOASTRE. NE-AM GANDIT INDELUNG LA VIITORUL CPIILOR NOSTRI SI SPERAM SA SE INVETE DE LA NASTERE CU GREUTATILE VIETII IN MUNICIPIUL PE CARE-L CONDUCEM! IN FOND, ECONOMISIM PENTRU VIITORII PARINTI BANII DE CURSURI DE INOT. BOSCO, TAIE TU PANGLICA LA BAZINUL ASTA OLIMPIC!”

  6. Bay Vasilica …ta mica,te asigur ca F16are pilot ,iar aparatele de observare le are in adresa de mail ,daca stii sa citesti ,ca de numarat vad ca te a invatat La FAMIGLIA sa numeri piña la doi.Baaa…voi nu vreti sa intelegeti ca noi nu vorbim de nevoia buzoienilor de o maternitate,noi vorbim de nevoia La Famigliei de a construi acest edificiu,avantaj serviciu ,ca rimeaza,despre care nu am uitat ca a avut un pret cindva,coafat cu cearta in sedintele de consiliu judetean,si ne am treziti cu un alt pret ,cu vreo10 milioane de euro Mai mult ca de,rindunica,rindunea daca nu mi oi dadea sa ti ramina Mina Asa.

  7. Probabil ca cei care au comentat anterior au o culoare portocalie , total compromisa pentru Romania . Sa lase ciocul mic pentru ca nu mai sunt la putere. Sunt ofticosi ca anumiti oameni din opozitie au reusit sav ‘realizeze ceva pentru buzoieni si trebuie terfeliti in aceasta campanie electorala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.