Maternitate Buzau-7
Noua maternitate construită pe strada Victoriei va fi funcțională în acest an. Vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a declarat că deschiderea ar putea avea loc în a doua jumătate a anului după ce se va reuși achiziționarea aparaturii necesare pentru realizarea în bune condiții a actului medical.
„Cu siguranță, în acest an, maternitatea va fi deschisă. Cel mai probabil se va întâmpla în a doua parte a anului după ce se vor achiziționa aparatura și mobilierul necesar. Pentru aceasta sunt necesari aproape 2 milioane de lei, bani de care Consiliul Județean dispune și vor fi organizate procedurile de achiziție” a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.
Maternitatea de pe strada Victoriei construită în vremea mandatului lui Victor Mocanu a fost inaugurată de formă cu zece zile înainte de data alegerilor locale din anul 2012 pentru atragerea de capital electoral. Pentru ca lansarea să decurgă în bune condiții mare parte a aparaturii și a mobilierului a fost închiriată printr-un contract care a făcut obiectul unei cercetări a procurorilor DNA, soldat cu trimiterea în judecată a fostului președinte al Consiliului Județean, Victor Mocanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.