afis Notesisters

Centrul Cultural Francofon Buzău își inaugurează, marți, noul sediu situat în incinta Consiliului Județean. Evenimentul va avea loc la Sala Mare a Consiliului Județean și se va bucura de prezența a numeroși oaspeți locali dar și de peste hotare. Sunt așteptați să ia parte la inaugurare Excelența- Sa, dl Jean- Hubert Lebet, Ambasadorul Elveției în România, Excelența-Sa dl Benoît Rutten, delegatul Delegației Wallonie-Bruxelles în România, dl Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez din România, dl David Bongard, coordonator de programme pentru Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) în țările din Europa Centrală și Orientală, Victoria Popescu, Ministru plenipotențiar, MAE, Direțtia ONU, Instituții Specializate și Francofonie, Corespondent național pentru francofonie, Teodora Simion, secretar I, Direcția ONU, Instituții Specializate și Francofonie, MAE, Pierre Lebacq, Asociația Partenariat Villages Roumaines, Belgia, Hubert Rossel, vicepreședintele Asociatiei Partenariat Villages Roumaines Elveția, Nicolae Marghiol, președinte executiv al Asociației Cele mai frumoase sate din România.
Din partea autorităților locale și a partenerilor din cadrul proiectelor Centrului Cultural Francofon Buzău, vor participa: Cristi Bîgiu, președintele Consiliului Judetean Buzău, Cristian Romanescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, Laurențiu Gavrilă, secretarul Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, directorul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, Cațoi Constantin, director al Direcției de Culte și Patrimoniu și alți reprezentanți ai ISJ Buzău, IPJ Buzău, D.G.A.S.P.C. Buzău, primari din comunele buzoiene unde se va desfășura proiectul cu voluntari belgieni din Asociația „Tineri pentru România”.
Tot marți, de la ora 11.30 este organizată o masă rotundă cu tema „Gestionarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural” al cărei moderator va fi Nicolae Marghiol, președinte executiv al Asociației „Cele mai frumoase sate din România ce se va desfășura la Sala Dumitru Filipescu dar și un curs de formare pentru profesori din județele Buzău și Vrancea – „Limba franceză în învățământul preșcolar” susținut de formatori de la Institutul Francez din București și Centrul Cultural Francofon Buzău.
După ora 15.00 oaspeții vor merge într-o excursie de descoperire a patrimoniului cultural și natural din județul Buzău ocazie cu care vor vizita Vulcanii Noroiși, Mănăstirea Ciolanu și Domeniile viticole Franco- Române de la Săhăteni.
Seara se va încheia cu o comedie muzicală prezentată de trupa Not(e) Sisters din Bruxelles, Belgia la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău de la ora 19.00.
CIprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.