Ceartă între concubini finalizată dramatic.  Un bărbat de 73 de ani din satul buzoian Stănceşti, comuna Vadu Paşii, a fost ucis în această dimineaţă de cea care îi era concubină de 24 de ani.

Totul s-a întâmplat pe câmp, la primele ore ale zilei. Oamenii plecaseră de acasă în zori la muncile agricole. Din senin, între cei doi a izbucnit un scandal. La un moment dat, femeia l-a lovit pe bărbat  cu un ciocan în cap. Septuagenarul a căzut ca secerat la pământ şi nu s-a mai ridicat. Bătrâna a continuat să-l lovească după care a luat trupul bărbatului, l-a învelit cu o pătură, l-a urcat în căruţă şi l-a transportat acasă.

Văzând grozăvia, fiul celor doi, în vârstă de circa 40 de ani, cu grave probleme de sănătate, a ieşit din gospodărie, a mers la un magazin de unde a sunat la la 112, pentru a anunţa Poliţia.  Poliţiştii sub coordonarea unui procuror criminalist se află, la ora postării acestei ştiri,  în satul Stănceşti şi cercetează împrejurările în care s-a produs tragedia. Iniţial, femeia nu a vrut să-şi recunoască fapta, spunându-le anchetatorilor că bărbatul a fost lovit de cal. Ulterior, a revenit auspra declaraţiilor, urmând ca poliţiştii şi procurorii să dispună măsuri în acest caz.  Cel mai probabil, femeia va fi reținută și își va petrece mulți ani în temniță.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.