Deputatul Marian Ghiveciu a simțit deunăzi nevoia să îmi ceară socoteală pentru un articol scris în cursul săptămînii trecute în care eram de părere că nu este omul potrivit pentru a comenta acțiunile unor parlamentari despre care domnia sa s-a pronunțat, înaintea justiției, că ar fi vinovați de anumite fapte penale.

Ceea ce l-a deranjat de fapt pe Ghiveciu a fost că am adus în discuție un fapt adevărat, și anume, că are calitatea de inculpat într-un dosar aflat pe masa Înaltei Curți de Casație și Justiție. Drept urmare acestei îndrăsneli, am fost apostrofat de domnul deputat pe motiv că nu ar trebui să comentez astfel de lucruri decât în anumite condiții, și anume  să fiu prezent în sala de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție la momentul când se judecă procesul domniei sale ori să iau la cunoștință, și implicit de bune, documentele pe care cu generozitate s-a oferit să mi le pună la dispoziție pentru a vedea la „ce abuzuri” este supus.

I-am explicat lui Marian Ghiveciu că spre deosebire de el, care are calitatea de inculpat, eu nu am nici o calitate în acel dosar sau în vreun altul și,  drept urmare, nu îmi pot permite să pierd vremea prin sălile de judecată, mai ales că există căi oficiale prin care să iau cunoștință de mersul anchetei în cazul său, că doar e ales al țării, iar oamenii trebuie să știe cine îi reprezintă în Parlamentul României.

Îl invit însă pe Marian Ghiveciu să încerce să explice că este nevinovat zecilor de persone din comuna  Merei, care își caută și acum dreptatea prin tribunale  după ce terenurile pe care le-au moștenit au fost mutate ”mai la deal.”

Dincolo de nemulțumirile distinsului deputat Ghiveciu, nu mai e un secret pentru nimeni faptul că procurorii l-au trimis în judecată, acuzându-l că în perioada 2005-2006 i-a instigat pe Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru Buzău și membru în Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și pe  Dumitru Borcan, șef al Compartimentului de Cadastru și Agricultură din cadrul Primăriei Merei, să eliberareze în mod ilegal titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potențial imobiliar aflate în apropierea drumului național în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite să primească acele titluri de proprietate. Faptul că domnul Ghiveciu se consideră nevinovat este de înțeles, dar verdictul îl va da doar justiția.

Ca urmare, îi recomand deputatului de „cina taun” să încerce să își demonstreze nevinovăția în fața magistraților  și să nu îmi mai explice ce subiecte ar trebui să abordez, pentru că nu sunt avocatul domniei sale să pledez pentru nevinovăția și curățenia sa sufletească. În altă ordine de idei,  îi aduc la cunoștință domnului Ghiveciu că în cazul în care din nou se va simți lezat de materialul în care îi apare numele, are la dispoziție dreptul la replică pe care îl poate trimite pe adresa redacției.

Până una alta, că tot e caniculă mare iar căldura încetinește inclusiv procesul gândirii, i-aș recomanda domnului deputat, trimis de noi, muritorii de rând în Parlamentul României, câteva căni de apă curată(prietenii știu de ce) poate așa s-o trezi la realitate iar data viitoare se va abține de la scandal măcar în fața șefilor săi de partid.

 

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.