La finalul acestei săptămâni, cinefilii buzoieni vor putea viziona la ei acasă unele dintre cele mai valoroase pelicule românești ale ultimilor ani. „Observatorul Buzoian” va prezenta pe scurt, începând de astăzi, filmele ce vor rula în Sala Mare a Consiliului Județean, în cele trei Zile ale Filmului Românesc.
Primul film care deschide seria celor trei zile dedicate celor mai importante producții românești ale ultimilor ani, este filmul lui Paul Negoescu întitulat „O lună în Thailanda”.
„O lună în Thailanda” spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu) care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulțumit de viața lui sentimentală și decide să se despartă de prietena sa, Adina(Ioana Anastasia Anton). Pornește într-o călătorie prin cluburile și petrecerile bucureștene în căutarea fostei iubite(Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat? Puteți afla doar vizionând,vineri de la ora 18.00, pelicula lui Paul Negoescu care îi are în distribuție pe Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Sînziana Nicola, Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu, Ionuț Grama, Sabina Posea și Maria Ploae. Filmul a fost distins cu Premiul FIPRESCI(Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la Festivalul Internațional de Film de la Sofia din acest an.

Cea de-a doua producție a primei seri dedicate filmului românesc este filmul semnat de Călin Peter Netzer, „Poziția copilului”.
„Poziţia copilului” vorbeşte cu emoţie, dar şi cu umor, despre relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul ei adult. Poziţia copilului este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste, despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii copiilor. În acelaşi timp, filmul este o radiografie a “high-class-ului” românesc contemporan, vorbind despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Cornelia are 60 de ani şi este profund nefericită: fiul ei Barbu, de 34 de ani, luptă din răsputeri să devină independent. S-a mutat, are propria maşină, o prietenă care nu se ridică, în mod evident, la standardele ei şi – cel mai deranjant – îşi evită mama cât de mult poate. Atunci când Cornelia află că Barbu a fost implicat într-un accident tragic, instinctele ei materne preiau controlul. Ea se foloseşte de toate abilităţile, de toţi prietenii sus-puşi şi de bani pentru a-şi salva fiul de la închisoare. În schimb, se aşteaptă ca el să redevină copilul dependent de altădată, ceea ce nu pare foarte dificil, având în vedere starea de şoc în care se află. Dar graniţa dintre dragostea maternă şi manipulare în folosul propriu este foarte subţire. Va fi ea capabilă să-l elibereze din poziţia copilului?
„Poziția copilului” rulează la Sala Mare a Consiliului Județean, vineri de la ora 20.00. Filmul are în distribuție actorii Bogdan Dumitrache, Luminiţa Gheorghiu, Nataşa Raab, Florin Zamfirescu și Ilinca Goia și a fost distins cu trofeul Ursul de Aur dar și cu premiul presei de specialitate(FIPRESCI) la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
INTREBAREA ZILEI este: Ce distincție au obținut în 2013 ambele filmele „Poziția copilului” și „O lună în Thailanda” programate pentru vineri 29 aprilie ?
Ciprian STERIAN

Citește și: Observatorul Buzoian te trimite la film! Vezi aici cum poți câștiga bilete la cele mai tari producții românești ce vor rula săptămâna viitoare la Buzău în cadrul Zilelor Filmului Românesc

2 COMENTARII

  1. Filmul O luna in Thailanda a primit in anul 2013 premiul FIPRESCI la Festivalul de la Sofia.
    Filmul Pozitia copilului a primit si premiul FIPRESCI la Festivalul International de Film de la Berlin.
    Filmul Pozitia copilului a primit trofeul Ursul de Aur la Festivalul International de Film de la Berlin.

  2. Premiul FIPRESCI la Festivalul International de Film de la Sofia – „O luna in Thailanda”
    „Poziția copilului”, a câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin . „Poziția copilului” a obținut și Premiul criticii – FIPRESCI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.