Accident Oreavu-4
O polițistă din cadrul Poliției municipiului Buzău-Biroul Rutier a dat dovadă de o omenie, cum rar mai întâlnești în zilele noastre. Femeia, pe care uniforma purtată zi de zi la serviciu o transformă într-un om al legii care dă dovadă de duritate și intransigență atunci când e nevoie, s-a transformat pentru o zi în dădaca unui copil pe care nu îl cunoștea, a cărui mamă a căzut victima unui accident de circulație.
Accidentul a avut loc în seara zilei de 21 ianuarie. În timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Spătarului din municipiul Buzău, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Republica Moldova a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a ieşit în afara părţii carosabile. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea unei pasagere din autoturism, în vârstă de 36 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările.
Victima accidentului de circulaţie era însoţită în autoturism de fiul său, în vârstă de 3 ani, care a rămas singur după ce mama lui a fost transportată la spital.
O poliţistă din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul Rutier l-a dus la domiciliul său, cu acordul mamei, şi a avut grijă de el până a doua zi, când a fost luat de o rudă a femeii în vârstă de 36 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.