Aproximativ o sută de sindicaliști din Sindicatul Învățământului Preuniversitar au protestat, marți în fața Prefecturii Buzău cerând salarizare corespunzătoare pentru personalul nedidactic, regândirea programelor școlare și decontarea la timp a banilor de navetă.
Protestul anunțat încă de săptămâna trecută la nivel național a fost înăbușit de promisiunile ministrului Educației Remus Pricopie care s-a întâlnit luni cu sindicaliștii din întreaga țară și le-a propus acestora o agendă de rezolvare a revendicărilor. Sindicaliști buzoieni alături de cei din alte patru județe nu au dat crezare promisiunilor ministeriale și au continuat mișcarea sindicală conform programului.
„După discuțiile de ieri cu ministrul Educației o parte din colegi au renunțat la acțiune. Suntem cinci județe care am considerat că nu putem pune mare preț pe promisiunile ministrului și astfel am continuat protestele. Foaia de parcurs propusă de ministru cuprinde, etapizat rezolvarea problemelor ridicate de noi. Nu am crezut în aceste promisiuni și de asta continuăm protestele. Acest Guvern ne păstrează la același regim de subzistență la care n-a adus fostul Guvern ” a declarat liderul S.I. P Buzău, Ion Dobre.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.