O tânără de 18 ani a sfârșit pe patul de spital după ce miercuri a fost victima unui accident provocat de un șofer care s-a urcat băut la volan. Tânăra, de fel din comuna Berca, se întorcea către casă însoțită de o femeie când un individ de 42 de ani aflat la volanul unui autoturism le-a acroșat în urma unei depășiri și și-a continuat nestingherit drumul. Atât tânăra de 18 ani cât și femeia de 32 de ani au ajuns la spital iar fata de doar 18 ani, elevă a Liceului cu Program Sportiv din Buzău a fost transportată la un spital din Capitală din pricina rănilor extrem de grave pe care le suferise.
Șoferul a fost prins câteva ore mai târziu pe raza comunei Săpoca iar în urma testării cu aparatul „Drager” s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, şoferul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, unde a fost arestat pentru 24 de ore și unde i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Colegii tinerei au rămas înmărmuriți la aflarea veștii că Georgiana Marcu a pierdut lupta cu viața. Ei au postat deja pe o rețea de socializare un filmuleț în memoria acesteia iar pe pagina de Facebook mesajele curg necontenit:
„Cerul a mai primit un ingeras! Vei ramane intotdeauna in sufletul si mintea celor care te-au cunoscut si te-au iubit! Rest in peace, our dearest friend! ”, „Dumnezeu sa te ierte si sa ne veghezi de acolo de sus alaturi de ingeri…”, „Geo .. nici acum nu`mi vine sa cred ca nu mai esti pe aici Toti cunoscutii au ramas socati de aceasta veste, lacrimi pentru tine se vor varsa mereu .Nu am cuvinte ,este ceva extrem de dureros, mai ales daca ma gandesc la ce varsta ne-ai parasit. R.I.P Marcu Georgiana Alexandra !” sau „Geo nu te vom uita niciodată!” sunt doar câteva din mesajele postate de prietenii tinerei după aflarea tragicei vești.
Trupul neînsuflețit al Georgianei Marcu va fi adus în localitatea Berca luni iar înmormântarea va avea loc săptămâna viitoare.
Cine e autorul accidentului?
motoc gabriel .subofiter.buzau