Problemele oamenilor de afaceri buzoieni, absorţia de fonduri europene si oportunităţile de afaceri atât pentru România cât şi pentru export au fost discutate joi la Grupul de firme Romet Buzău cu personalităţi locale, oameni de afaceri şi candidaţii USL la alegerile parlamentare. Constantin Toma şi Aurel Gubandru au prezentat oaspeţilor o parte din problemele cu care se confruntă în mediul de afaceri şi au propus soluţii care ar avantaja atât buzoienii cât şi zona investiţiilor. „Problemele de acum sunt ale industriei româneşti şi ale micilor industriaşi. Consider că viitorul va fi al industriei nu al agriculturii, pentru că dacă nu avem piaţă de desfacere, agricultura se sufocă. Trebuie să se dezvolte o industrie a prelucrării produselor agricole pentru că nu se poate să se stea pe marginea drumului şi să-şi vândă produsele. Cred că toate fondurile UE care vin trebuie să aibe şi altă destinaţie nu numai cele stricte, înscrise în Masurile respective”, a precizat Constantin Toma, patronul Romet. Candidatul USL pentru Camera Deputaţilor Marcel Ciolacu a subliniat că este foarte important ca la Guvern să se înţeleagă mai bine nevoile locale: „Sunt de 4 ani viceprimar al Buzăului, am fost prefect interimar şi cunosc bine toate investiţiile din municipiu. Am venit aici să aflu direct de la dumneavoastra nevoile cu care se confruntă mediul de afaceri şi, în viitorul Parlament, să se facă auzite aceste doleanţe”. La rândul său, Eugen Teodorovici, în prezent consilier al primului ministru, expert în fonduri europene şi totodată candidat pentru Senat din partea USL pe Colegiul electoral numărul 7, a precizat punctual câteva aspecte care trebuie îmbunătăţite pentru ca afacerile româneşti să prospere şi, a reafirmat disponibilitatea de a face tot ce îi stă în putere pentru a realiza dezideratele la care a aderat: „Am venit la dumneavoastră pentru a vă reprezenta în Parlament şi sper ca prin experienţa mea în atragerea de fonduri europene să ajut mediul de afaceri buzoian”. Primarul Constantin Boşcodeală a încheiat discursurile în faţa muncitorilor de la Romet şi a oamenilor de afaceri promiţând că echipa USL va face treabă bună în Parlament: „Sunt garantul acestei echipe. Împreună vom învinge, pentru că avem multe de făcut şi în guvernarea trecută, oricât ne-am străduit nu aveamn cu cine discuta, deşi am avut reprezentanţi în Guvern – doi miniştri din Buzău. Le urez succes şi pe dumneavoastră vă rog să aveţi încredere în această echipă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.