Vorbeam zilele trecute cu Laur “Balaurul” despre pariuri, de fapt cu mine e greu să găsești un alt subiect de discuție, am trecut peste concentrația de midocloriade, de sculptura clasică a secolului 16, de retorica lui Cicero, vai de capul meu! Pariem 1, se termină X2. Pariem 2+, se termină 0-0. Pariem GG3+, se termina 2-0 și oaspeții ratează penalty și au 3 bare. Ce dracu’ să mai pariezi, măi frate? Noi doi suntem și pasionați de handbal, bun, avem și noroc să vedem aproape săptămânal câte un meci, ba masculin, ba feminin. Pentru că sunt mai puțini ochi ațintiți asupra lor, oamenii care se învârt în jurul semicercului fac niște mișmașuri de-ți stă mintea-n loc. Am văzut egaluri regizate în stil Coppola chiar de brigăzile de arbitri care lăsau pe rand ca cele două echipe să marcheze și să nu cumva să se depărteze la diferențe mai mari de 2-3 goluri. Am văzut cum ambele echipe își lăsau adversarii să înscrie la fiecare atac pentru că limita maximă de goluri impusă de casele de pariuri să fie depășită fără nici-o emoție, iar la final se ajungeau la 57-65 de puncte marcate!!! În altele se juca sub limita minimă, pentru că era aceeași cotă ca și la depășirea limitei maxime, iar la pauză aveam undeva între 18-22 de goluri, iar la final ceva sub 45-48 de goluri. Scenariști cu stil. Artiști în cel mai pur sens. Meserie frate! Iar fraierii din tribună nu înțeleg cum se pot rata 4-5 lovituri de 7m într-o repriză, cum de se trage din orice poziție doar pentru că atacul să fie irosit, cum de arbitrii fluieră 7 sau 9m ori de câte ori un apărător se apropie la mai puțin de 30cm de cel aflat în atac. Un alt exemplu: echipa de fete a Buzăului a terminat în 16 din cele 20 de meciuri ale sezonului sub limita de 47 de goluri marcate împreună cu adversara din fiecare joc în parte. Când s-au deplasat la Craiova, acum vreo câteva săptămâni, am pariat undeva sub 55, mi s-a părut c-am găsit banii pe jos! Au învins oltencele cu 32-28, deci 60 de goluri, premieră istorică pentru echipa orașului meu!!! Vreți să zic că au pariat ele însele (plus adversarele din Cetatea Băniei, of course…)? Temă de gândire: de ce dracu’ suntem atât de tâmpiți și continuăm să pariem pe handbal?

Haideți să vedem palmaresul de la meciurile europene, mai mult verde decât roșu, dar cu surprize precum Ajax, e greu să treci pârleazul în tabăra celor care au făcut încasări. Care tabără, că erau postate doar vreo 10 bilete cu totul! Încep cu derby-ul din Catalunya, BARCELONA – MAN. UNITED unde am intuit perfect, dar spuneți-mi și mie, nu cumva erau prea euforici cei care sperau/credeau într-un miracol (și aș numi miracol chiar și un rezultat de egalitate al lui United? Chiar și cu bara aceea din primele 3-4 minute de joc…)? Toate recomandările mele au fost bune:“1X și 2-4 goluri în meci”, “1X și primul gol marcat de gazde” sau “1-3 goluri în prima repriză”, dar degeaba vezi că vine tirul din față, dacă nu te uiți că dă trenul peste tine din lateral! Iar trenul ne-a lovit de la Torino. Un oraș cenușiu, ploios, în care niciodată nu m-am simțit confortabil ori de câte ori am trecut pe acolo. Și au fost ocazii cu zecile, locuiam la vreo 50 de km și vedeam săptămânal meciurile echipelor locale. Citiți și savurați lipsa de intuiție: ”JUVENTUS – AJAX nu mai poate aduce încă o bombă așa cum s-a întâmplat la returul dintre Real Madrid și trupa olandeză. Eu nu cred că italienii se vor lasă păcăliți atât de ușor precum a făcut-o tripla câștigătoare a trofeului în ultimii trei ani! Nu zic că sunt o echipă slabă și că nu au nici-o șansă la calificare, dar în fața lor stau unii dintre cei mai inteligenți și mai speculanți/oportuniști jucători ai planetei. Așa cum nu credeam vreodată că juventinii vor putea elimina Atletico după 0-2 în tur, așa cred azi că meciul va fi dus cu forța de trupa italiană exact acolo unde i se va asigura calificarea în semifinale”. Vă place? Mă pricep? Vai lume, vai! Un singur pronostic bun din trei (“gazdele înscriu 1-2 goluri”), dar ce păcat că nu pe ăla l-am ales să-l pun pe bilet, ci am folosit pagubele: “1X și 0-3 goluri în meci”și “calificare a lui Juventus”. Ultimele două meciuri din sferturi au reușit să aducă alte daune în bugetele pariorilor. Nu vorbesc despre PORTO – LIVERPOOL, pe care și eu l-am anticipat binișor cu două din trei predicții bune, ci despre partida de la Manchester. Și aici am nimerit tot două din trei propuneri făcute, acelea cu “gol în ambele reprize”  și “12/1X” ratând doar  “2-4 goluri în meci” (plus toate biletele jucate în agenție cu 0-4 și 2-5 ca limite de goluri).

Din cele patru meciuri disputate în Europa League nu am ratat niciunul total, n-am fost chiar praf, dar la trei dintre ele am intuit doar câte o singură variantă. Singurul pentru care nu am avut nici-o emoție, la fel cum cred că s-a întâmplat cu 99,99% dintre pariori, a fost VALENCIA – VILLAREAL. Patru idei am avut, toate bune: “gazdele câștigă oricare dintre reprize”, “PSF 1”, “1-3 goluri în meci” și “1X și minim un gol în repriza secundă”. La NAPOLI – ARSENAL am simțit greșit: “GG3+” și “gol în ambele reprize”, dar am intuit corect că “oaspeții marchează 1-2 goluri în meci”. Tot o variantă corectă și la FRANKFURT – BENFICA, cea cu limita de goluri în prima repriză, 1-3, pe celelate două le-am ratat: “oaspeții marchează” și “GG3+”.  Dacă intra prima dintre ele, obligatoriu se înverzea și a doua, așa însă s-a terminat 2-0, Eintracht și-a păstrat cearșaful nepătat și s-a calificat într-o semifinală istorică unde va da peste Chelsea. Și am ajuns astfel și la ultimul meci al sferturilor, o copie la indigo a scorului de la Man City din seara precedentă: CHELSEA – SLAVIA PRAGA. Nu s-a pus nici-o secundă problema calificării, doar că la golul de 2-0 din min. 10 m-au apucat năbădăile amintindu-mi cât amar de bănet am pierdut în tur pentru un nenorocit de gol. Jucasem “X2 și 2+”, iar echipa lui Sarri a bătut cu 1-0, gol în min. 85. Aici am jucat bine doar dubla de duble, 12/1X, celelalte mi-au fost date peste cap de ploaia de goluri de la cele două porți: “1-3 goluri în prima repriză” și “2-4 goluri în meci”.

Analizele mele conțin câteva meciuri alese pentru finalul de săptămâna, de vineri până luni. Enjoy!

 

  1. ASTRA – CRAIOVA vine într-un moment în care giurgiuvenilor le arde de Cupă (returul semifinalei e miercurea viitoare), iar celorlalți mai mult de locul III din campionat, deci s-ar putea ca echipa gazdă să-și menajeze mai mulți dintre titulari pentru a-i avea la dispoziție contra CFR-ului . Schimbarea antrenorului de către patronul/cămătarul Craiovei poate aduce un reviriment, o răbufnire de orgoliu oltenesc pus în genunchi pe coji de nucă de copiii Viitorului, iar eu mă gândesc că toate aceste semne mă îndeamnă spre un foarte logic “X2 și 0-3”- 1,60. Nu prea se joacă la tatonare în meciurile alb-albaștrilor, așa că “1-2 goluri în prima repriză”- 1,71 chiar merită luat în seamă. La fel ca și “gazdele marchează 0-1 gol în meci”-1,34.
  2. MAN CITY – TOTTENHAM e deja la episodul al 3-lea în doar 11 zile și cei care trag disperați să câștige sunt aceeași jucători antrenați de Guardiola, lui Spurs îi va fi greu să mai iasă din careul de ași al Premier League! Lotul de 25 al cetățenilor este foarte omogen, astfel că și dacă ar apărea 2-3 jucători noi față de meciul de miercuri din Champions, tot nu s-ar deregla angrenajul foarte bine pus la punct în regim de tiki-taka. Voi repeta aceeași tactică și eu, voi merge pe mâna lui City, dar îmi voi lăsa și o marjă de eroare în cazul unui accident care s-o facă fericită pe… Liverpool: “1X și 0-3 goluri în meci”- 1.81, “gazdele marchează 1-3 goluri”- 1,39 și “0-2 goluri în prima repriză și 0-2 în a doua”-1,57.
  3. AUGSBURG – STUTTGART poate însemna salvarea definitivă a bavarezilor și fixarea șvabilor pe loc de baraj de menținere în Bundesliga. Gazdele au făcut un rezultat imens weekendul trecut prin victoria pe terenul lui Frankfurt, în timp ce adversara lor a pierdut (a câta oară?) pe teren propriu contra lui Leverkusen. Moralul mai bun e în tabăra lui Augsburg, dar trebuie să joace perfect pentru a nu-și da cu stângul în dreptul în, poate, cel mai important meci al sezonului pentru ei! Mi-e greu să cred că Stuttgart ar putea învinge aici, nu pentru că ar fi cine știe ce de capul adversarilor, ci pentru că n-au ei valoare să-și apropie toate cele trei puncte ale zilei. Propunerile mele sunt: “1X și 0-3 goluri în meci”- 1.75, “oaspeții marchează 0-1 gol în meci”- 1,38 și “1-2 goluri în prima repriză”- 1,59.
  4. SEPSI – CFR a ajuns deja un fel de “Game of Thrones” al Ligii I, pentru că oricâte calcule și scenarii s-ar face de la Palat, inclusiv lingușelile de rigoare către Neagoe, punctele vor merge în Ardeal. În cel românesc, că altfel i-aș fi zis Ținutul Secuiesc. Trupa din Sf. Gheorghe a demonstrat tuturor că nu poate depăși condiția locului 6 din play-off, calificarea însăși între cele mai bune echipe ale campionatului fiind maximul performanței care se putea obține cu acest lot. Deci nu cred că ar exista discuții vizavi de o a 5-a înfrângere în acest final de campionat, așa că propunerile mele n-au niciun efect asupra voastră, știu că toți veți avea CFR-ul pe bilet: “X2 și 0-3 goluri în meci”- 1.34, PSF 2 – 1,50 (pentru că e o cotă cu 0,15 procente mai mare decât în cazul “oaspeții câștigă oricare dintre reprize”) și NGG3+ (să nu fie în același timp GG3+, ci doar una dintre condiții) – 1,37.
  5. GETAFE – SEVILLA e finala pentru locul 4, ultimul de Champions League, e greu de crezut că mai pot exista răsturnări de situație în cazul în care una dintre cele două vă triumfa în acest meci! Deci va fi care pe care, revelația sezonului cu cel mai bun marcator spaniol din La Liga, versus una dintre deziluzii, eliminată rușinos în optimile Cupei UEFA de săracii de la Slavia Praga. Merg hotărât pe mâna echipei andaluze, o văd totuși mult mai capabilă să tranșeze această dispută în favoarea sa: “X2 și 2-5 goluri în meci”- 1.86, “gol în ambele reprize”- 1,80 și “oaspeții marchează 1-3 goluri în meci”- 1,33.
  6. REAL MADRID – ATH. BILBAO e un meci pe care l-am ales pentru că e foarte ușor de intuit desfășurarea ostilităților din teren. Cred că și copiii de clasa a 7a, care mă stresează de vinerea până duminica cerându-mi să le arat biletele mele, vor juca GG3+, deci o voi face și eu, iar cota nu e rea deloc – 1,75. Lui Zidane nu mai are nimeni ce să-i demonstreze în aceste ultime 4-5 etape ale sezonului, și mă refer la proprii săi jucători, dar să nu ne mirăm dacă pe lista de achiziții nu-l vom vedea și pe bascul de culoare Inaki Williams, tot mă gândesc la varianta asta de câteva luni și nu înțeleg de ce nu vin și ziariștii spanioli cu ea pe tapet! Sau sunt eu prea tra-la-la și nu înțeleg care-i treaba cu marketingul și tricourile vândute pe piață asiatică… Voi mai lua în calcul pentru a paria încă două variante: “oaspeții marchează 1-2 goluri”- 1,65 și “gol în ambele reprize”- 1,39.
  7. NAPOLI – ATALANTA e un duel al dezamăgirilor tuturor pariorilor din ultimele 2-3 săptămâni. Câtă lămâie a trebuit să mâncăm după neroziile trupei lui Ancelotti sau după inimaginabila serie de ratări și dominarea cvasitotală a bergamascilor contra lui Empoli (aceeași echipă care o învingea pe Napoli cu 2-1!!!), Doamne, Dumnezeule! Nici în cel mai negru coșmar închipuit prin vreo sală de consiliu a mafiei pariurilor nu cred că acest meci se va încheia 0-0. Se va marca mult, o vor face ambele echipe, iar la urmă se vor bucura cei ce vor câștiga pe teren, ca și cei ce vor merge să-și ridice bănuții de la casierie. Scenariu simplu, pariuri clare: “GG3+”- 1.85, “gol în ambele reprize”- 1,50 și “va fi GG în oricare dintre cele două reprize”- 1,87.
  8. WOLFSBURG – FRANKFURT e returul unui meci de coșmar al toamnei trecute, câștigat cu 2-1 de gazdele de azi și care mie mi-a dat o, era să zic mumu, mare durere de cap. Jucasem 1X, era ultimul meci de pe bilet, dar nu mai era timp de contră pentru că se suprapunea cu a doua repriză a lui Celtic și vreo 3600 au rămas acolo unde fuseseră depozitați de către angajații agenției de pariuri în loc să facă plajă la mine în portofel. Scenariul se vă repeta, sunt sigur de asta. Avem două echipe care se apară, dar n-o fac în cel mai profesionist mod cu putință, astfel că atacanții lor vor avea un teren de vânătoare fertil. Nu voi exagera, dar sunt 80-90% sigur că pot nimeri toate cele trei propuneri: GG – 1.52, “X în oricare dintre reprize”- 1,58 sau “2-4 goluri în meci”- 1,41.
  1. Ultima rubrică, așa cum ne-am făcut un obicei, constă într-o expoziție de bilete postate de voi sau trimise direct mie în privat, un obicei pe care nu îl savurez absolut deloc atunci când se întâmplă. Și se tot întâmplă de vreo20-30 de ori pe zi, dar nu am nervi să vorbesc urât cu niciunul dintre voi. Aș prefera să mi le trimiteți în contul de Facebook și să comentăm acolo împreună. Vă promit că n-o să las pe nimeni să vă judece pe banii voștri, le dăm block imediat la ghertzoi! Ori ne consultăm constructiv, cu argumente, ori dați-i drumul la bodega din cartier! M-au luat nervii, scuze! Biletul nr.1 vine de la un nou prieten al nostru, Voinea Viorel din Germania. Jucat live 20 de euro pe trei evenimente, cu inspirație fantastică la Sepsi și Koln, dar cei 600 de euro care trebuiau să-i intre la căldură zboară în min. 93 al meciului din Serie B. Și s-a dus naibii! Inspirație irosită degeaba, degeaba, degeaba! Urmează trei bilete (foto 2,3,4) jucate de mine și jucate prost, toate ratate la câte un meci, dar cu ghinion incredibil! 2-ul cade din cauza numărului de game-uri, deși Coric a avut break la 3-3 și a pierdut imediat pe serviciul lui, dar și Munar a avut 3 mingi de break să facă 6-4 în primul set!!! Și s-a ajunsla prelungiri… Biletul următor îl ratez din cauza unui meci din Australia, unde liderul nu e în stare să dea măcar un gol în prima repriză contra penultimei clasate! Portarul advers a făcut minuni, iar VAR-ul mi-a anulat un gol în min. 14 marcat, culmea!, de oaspeți. Al treilea bilet păgubos se încheie cu derby-ul Frantei, Lille – PSG, dar nu joc la rezultat, știam că e greu de intuit, aleg varianta pe cornere și o fac prost. Alți bani la gunoi, alta distracție pentru casele de pariuri care caută fraieri că mine! Am recuperat însă câteva pagube cu biletul nr. 5, ușor, simplu și fară nici-o emoție, totul a decurs ca la carte. Dar de ce nu simt așa zilnic? Foto nr. 6 e biletul lui George Valentin (Dublin) care pierde Juventus. Îmi cer scuze că nu postez încă vreo sută de bilete pierdute pe același meci (+Brighton), dar ar fi însemnat să aprindem și tot atâtea lumânări pe avionul cu care sperăm să cadă italienii la prima lor deplasare! Mai am încă trei bilete de arătat. Nr. 7 e al lui Austrus Wiener care-mi cere părerea miercuri dimineața despre un meci de handbal, îl câștigă cu mari emoții la fel ca și setul lui Dimitrov, dar alege limita 2-5 goluri în meci la City, deși eu îi recomandasem 0-4. Biletul se duce naibii, binențeles, la fel ca și al meu (foto nr. 8), postat undeva pe la ora prânzului, dar unde eu folosesc ceea ce deja aveam în cap “1X și 0-4”. Al 9-lea este un bilet al cupelor europene, plasat de mine luni și la care, deocamdată (acum e joi de dimineața) am ratat doar un al doilea gol al lui Juventus.

    Pe ei pe mama lor!

Vali MOCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.