Ce mizerie de meci a fost Tambov – Spartak Moscova, măi oameni buni!!! Stăteam la cafea cu Daniel Dany, Vali Mușat, Bogdann Bogdan și Laur Balaurul și ne întrebam unde ar putea apărea rezultatele-surpriză, bombele zilei. M-am gândit la Dinamo Zagreb, HJK, Basel sau chiar CFR, dar să văd ce-a putut produce cuplul Fernando-Gigot contra propriei echipe a fost greu de digerat… Brazilianul a dat 19 pase greșite din 20 de încercări, iar când a tras la poartă, de 3-4 ori, a făcut-o doar de la 25-30 de metri de poarta adversă și direct în primul adversar întâlnit. Nici măcar în raza porții nu a ajuns vreun balon de-al său! Și vreo 5-6 faulturi de cioban la mijlocul terenului…Cu francezul, al doilea din scurta mea listă, a fost o comedie întreagă înaintea golului de 2-0. A avut controlul direct al unei mingi ce venise pe contră, a încercat un dribling cu un adversar, nu i-a reușit, mingea îi revine din carambol, mai încearcă înc-odată cu același om, nu-i iese nici acum, iar în disperare o respinge în corner. Iar ceea ce s-a întâmplat la executarea loviturii de colț puteți vedea în clipul filmat de mine la finalul jocului, o fază pentru care iei multe palme peste ceafă la echipele de copii și junior dacă o comiți astfel. Că spartacii au avut trei bare în meci, la 0-0 și apoi câte una după fiecare gol primit, asta e deja can-can…
RECAPITULARE PROPUNERI EPISOADELE NR. 51 si 52
Poli Iasi – Clinceni | 1X și 2+ | V |
Poli Iasi – Clinceni | 0-3 în prima și 0-1 în a doua | X |
Poli Iasi – Clinceni | 1X/12 | V |
Genk – Kortrijk | 1X și primul gol marcat de gazde | X |
Genk – Kortrijk | 3-6 goluri în meci | V |
Genk – Kortrijk | 1-3 goluri în prima repriză | V |
Ajax – PSV | GG3+ | X |
Ajax – PSV | gol în ambele reprize | V |
Ajax – PSV | X în oricare dintre reprize | X |
CFR – Dinamo | 1X și 2+ | X |
CFR – Dinamo | NGG3+ | V |
CFR – Dinamo | gazdele câștigă oricare dintre reprize | V |
Craiova – Chindia | 1X și gol în prima repriză | X |
Craiova – Chindia | 2-5 goluri în meci | V |
Craiova – Chindia | gol în ambele reprize | X |
TSKA – Lokomotiv | X în oricare dintre reprize | V |
TSKA – Lokomotiv | oaspeții marchează | X |
TSKA – Lokomotiv | 1-3 goluri în meci | V |
FCSB – Botosani | 1X și 2+ | X |
FCSB – Botosani | peste 3,5 cornere în prima repriză | X |
FCSB – Botosani | GG3+ | X |
Oferta caselor de pariuri se îmbogățește pe zi ce trece. Au început campionatele de nivel mic și mediu, rămâne că următoarele două săptămâni să ne omorâm nervii cu debuturi de sezon și tururi preliminare din cupele europene. De aici am ales și eu meciuri pentru următoarele trei zile:
- BASEL – PSV EINDHOVEN este returul unuia dintre cele mai frumoase jocuri ale turului II preliminar, câștigat în prelungiri de trupa olandeză, după ce în min. 88 oaspeții încă se bucurau pentru acel 1-2 de pe talela stadionului “Philips”. Cu o forță ofensivă excepțională, chiar dacă și-au vândut principala gura de foc spre Peninsula Iberică (Luuk de de Jong la Sevilla), băieții din țara morilor de vânt n-au avut nici weekendul așa de liniștit. Ei vin după finala Supercupei, disputată sâmbătă seara contra lui Ajax pe terenul acesteia, așa că vorbim clar despre un consum fizic și psihic de un cu totul alt nivel față de un joc cu St. Gallen sau altul cu Sion, nu? Eu presimt că scenariul acestui retur nu se va limita la a se trage de timp pentru menținerea calificării în cazul deschiderii scorului de către unii sau alții, ci că jocul se va disputa preponderent la porțile adverse. Așa că, ideile sunt o consecință: “oaspeții se califică”- 1.48, “GG3+”- 1,90 sau “oaspeții marchează 1-3 goluri”- 1,29. Ambele au dat chix in weekend: PSV a pierdut Supercupa, 0-2 cu Ajax, iar Basel a comis-o acasa, 1-2 cu St. Gallen.
- OLYMPIAKOS – PLZEN, un derby al preliminariilor care va trimite în Europa League o echipă foarte bună, din păcate! Dacă tragerea la sorți ni l-ar fi oferit în play-off, am fi zis că acolo le e locul, așa însă, spre grupele Ligii va defila doar una dintre ele, cea care va reuși să marcheze golul izbăvirii după acel 0-0 din Cehia. (Am fost profund tare în gândire, mamăăă!) Meciul tur mi-a ocupat și mie jumătate din acea seara, dar foarte atent am fost la prima repriză când nu concura cu niciun altul din ofertă. Am văzut câteva ocazii bune ale gazdelor, niște ratări după care plângi indiferent dacă te califici sau nu, dar și un contraatac unu contra unu al elenilor ce putea tranșa soarta calificării mult mai devreme. Echilibru, ăsta-i cuvântul de ordine, deși în tur mă hazardasem spre variantele cu goluri marcate, azi o să sucesc foaia: “X în oricare dintre reprize”- 1.50, “0-1 gol în prima repriză”- 1.32, iar dacă credeți cu adevărat în această variantă merge chiar și o adăugire de genul “0-1 gol în prima și 0-3 în a doua”- 1.35, că nu văd eu o ploaie de goluri în 45 de minute de tactică și contra-tactică. Grecii nu au început campionatul intern, dar Plzen a jucat sâmbătă acasa, 3-2 cu Karvina.
- MACCABI TEL AVIV – CFR CLUJ înseamnă pasul spre marele meci contra legendarei Celtic Glasgow, iar cei 22 de gladiatori care vor intra pe teren la Netanya (pentru că la Tel Aviv sunt lucrări de cosmetizare a stadionului) vor avea un singur țel: calificarea în turul III! Că vor fi și ochi din umbră să urmărească anumiți jucători pentru ultima lună a perioadei de mercato, asta-i o altă discuție, dar expunerea într-un meci jucat în Regatul Unit este infinit mai mare decât cea în obscuritatea româno-israeliană! Gazdele nu au disputat decât două meciuri oficiale până acum, ambele încheiate cu 1-0, deci eu cred că acest scor se potrivește că o mănușă și pe ceea ce vom avea de văzut marți seara, indiferent spre cine va înclina balanța. Știu că Dan Petrescu ar fi în stare să-l convoace și pe tac-su în defensivă ca să păstreze cearșaful curat, dar nici atacul n-a funcționat chiar rău după Supercupa ratată în fața Viitorului. (Iar acolo, dacă ei dau gol în min. 90 și apoi câștigă la penalty-uri nimeni nu mai vorbea de vreo criză, ci doar de drumul deja bătătorit pe care pedalează ceferiștii.) Mă gândesc la două prime variante sigure (pe dracu!) și la o a treia un pic forțată: “X în oricare dintre reprize”- 1.44, “1-3 goluri în meci”-1,31 și “X2/1X”- 1,92.
- AIK STOCKHOLM – MARIBOR, meci de a fi sau a nu fi in turul III preliminary, usor de intuit in tur, infernal in retur. (Cel putin din punctual meu de vedere.) Ambele echipe au o statistica asemanatoare a ultimelor 7 meciuri disputate. Suedezii au cinci victoria si doua infrangeri, iar slovenii tot cinci victoria, un egal si-o infrangere, deci sunt niste nuci nu foarte usor de spart. De fapt gazdele din acest meci au pierdut cu 1-2 doar meciurile disputate in deplasare in tururile preliminare ale acestei editii de Champions, in Armenia si la Maribor, acasa este foarte tare! Si inca un pont de agatat: ambele se incadreaza perfect in tiparul “ total 2-3 goluri in meci”, AIK are 4 din ultimele 5, iar Maribor 5 din 5!!! Si atunci o sa merg pe aceleasi idei, nu? Deci: “2-3 goluri”- 1.97, “X in oricare dintre reprize”- 1,50 sau “minim un gol in prima repriza si peste 1,5 in meci”- 1,60.
- ROSENBORG – BATE BORISOV, o copie la indigo a meciului analizat mai inainte. Tot o echipa nordica va juca acasa la recuperarea unui 1-2 si tot in compania uneia de limba slava, campioana cu state vechi in campionatul intern! In Norvegia campionatul a fost interupt la sfarsitul saptamanii trecute, tocmai pentru a da o sansa in plus celor patru echipe angrenate in competitiile patronate de UEFA. Statistica ultimelor meciuri e din nou buna si in favoarea adversarelor de azi: norvegienii au cinci victoria si doua infrangeri, iar bielorusii sase victorii si un egal, iar ambele marcheaza mult, minim un gol pe meci, nordicii chiar 2+ in patru din ultimele lor lor cinci jocuri. (Doar in Belarus au marcat o singura data!) Iar musafirii de la BATE au realizat GG-ul in toate cele trei meciuri jucate pana acum in Europa. Vor fi goluri si acum, nu vad niciodata un 0-0 aici! Imi trec prin cap niste chestii de genul “1X si gazdele deschid scorul”- 1.66, “2-4 goluri in meci”- 1,55 si “gazdele se califica”- 2,00.
- 1. VIITORUL – GENT se reia de la 6-3 pentru belgieni, dar scorul de calificare al echipei lui Hagi corespunde cu al unei înfrângeri cu 0-2, deci nu am înțeles de ce atâta isterie prin studiourile MediaPro din cauza setului de tenis! Bine, influența lui gigi este imensă, iar sumele de bani pe care le împarte pe acolo (+ digi, + telekom) sunt de ordinal miilor. Lunar. De om. Din surse 100% corecte. Dacă viitorii pierdeau cu acel 0-2 se mai inflama cineva cu atâta jale? Afacere privată, business din vânzarea de jucători, nu din strânsul punctelor pentru coeficientul UEFA. Să le interzică să mai joace în Europa dacă se considera că greșesc pe undeva, nu? Toată linia de mijloc vândută în această vară: Ianis – Băluță – Vână, deci unde-i problema, că a jucat cu De Nooijer titular în loc să-l păstreze în joc de glezne pentru alții? Hai să trec la ceea ce am de gând să pariez, că m-apucă dracii: “GG3+”- 1.60, “gol în ambele reprize”- 1,38 sau “GG în oricare dintre cele doua reprize”- 1.55. Apropo de acest ultim pont, să vă zic că Eugen Alexandru a jucat săptămâna anterioară “GG în fiecare dintre cele două reprize” la o cotă de 18, dar l-a combinat cu încă un meci jucat la fel, cel de la Gyor, dintre Honved și Craiova, iar acolo s-au „rupt” plasele din cauza neutilizării…
- CRAIOVA – HONVED mi-a pus capac în tur, mi-a rupt ficatul, nici nu mai am adjective (fără să fiu agresiv/injurios) de folosit după panarama aia de meci! Pentru că a fost ceva de-o urâțenie cruntă, oameni buni. Au fost 3-4 șuturi pe spațiul porții (nu vreau să verific statistica oficială), iar ungurii au avut o singura acțiune de Doamne-Ajută, pe la jumătatea primei părți când Pigliacelli a scos fantastic de la rădăcina barei! Iar oltenii puteau câștiga în prelungiri, dar capul lui Kelic, singur la 5-6m de poartă, s-a dus razant cu transversala. În rest multă luptă, cotonogeală ca la război, pase greșite și proteste la deciziile arbitrului. Niciuneia nu-i convine acum să se mai joace la 0-0, deși nici în tur nu au avut acest scop, dar mijloacele fotbalistice folosite au fost rudimentare, de nivelul ligii secunde. Bănuiesc că “elevii lui Papură vor deschide scorul” cu o cota de 1.38, că “se vor înscrie în repriza secundă 1-3 goluri”- 1,35 sau că e foarte probabilă o dublă de duble gen “1X/12”- 1.33 cu care să acoperim și eventuala bombă nucleară detonată de maghiari.
- FCSB – ALASHKERT e un meci care nu mai contează decât pentru zestrea de puncte pe care se tot chinuie s-o păstreze ridicată echipa bucureșteană, ceea ce i-a ajutat incredibil în ultimii 15-20 de ani să fie cap de serie în fiecare sezon, în special în Europa League. Am văzut o echipă armeană bunicică în prima repriză a turului, dar nu pentru că ar avea jucători de mare calitate, ci din cauza greșelilor individuale de grădiniță comise de Planici, Man, Popescu sau Filip. Doua șuturi grele respinse de Vlad, unul chiar în transversală, și semnalul de alarmă s-a tras imediat după pauză când angrenajul păstorit de la Palat s-a mai reglat un pic după introducerea lui Oaidă și mutarea în atac a lui Tănase. Cred că ați avut cu toții de suferit și din cauza bombei detonate de Botoșani chiar în curtea proprie, luni seara, la Pitești!!! Nu am alte opțiuni de pariat pentru meciul de la Giurgiu decât aceleași chestii pe care le va juca toată lumea, habar n-am ce scenariu de jocuri are omul cu bani, parior dovedit și mărturisit: “1/1”- 1.50, “handicap 1”- 1,40 sau “2-4 goluri în meci”- 1,48.
Galeriile foto nu pot fi altfel decât îmbietoare pentru noi, amatorii de pariuri. Ne delectăm privirea cu ce joacă unii, dar câștigurile sunt cele care ne iau ochii. Pe cei care pierd la un singur eveniment, un gol în minutele de prelungiri, un corner aiurea sau cine știe ce ratare de la 11m, îi privim superiori. “Fraieri” că-și pun banii pe echipa cutare sau că au jucat “peste 2,5” în loc să aleagă mai călduțul 1X. Hai să ne bucuram sincer pentru modul în care următoarele bilete au reușit să scoată banii de la casele de pariuri, iar din cele pierdute să ne învățam lecțiile. Biletul de deschidere vine de la Gomez din Dublin, iar combinația din cupele europene a fost excelentă: nouă meciuri relativ simple cu un pariu de 20 de euro s-au transformat într-un bonus de weekend de 750. Well done, bro! Continuăm cu foto nr. 2 postată de Radu Marinescu, profesorul absolut de tenis din lumea pariorilor. Dacă cineva îmi arată un alt jucător cu constanța lui pe acest sport, eu mă mușc singur de beregată! 14 meciuri verzi pe un singur bilet, în timp ce eu am pierdut patru zile consecutive pe câte un meci de tenis, ca să vedeți lipsa de inspirație și proastele alegeri făcute! Bravo, Mister Tenis! De biletul lui George Folea (foto nr. 3) pot zice ceva aiurea? Alege omul trei soliști din prima etapă a ligii secunde franceze, când nu ai niciun reper de orientare în afara meciurilor amicale ori a sonorității numelui, toate în cote de peste 2, le lipește și un X/1 al meciului de la Iași și duce cei 10 lei pariați la vreo 600 și mai mult. Super-tare! Acum reiau câteva dintre biletele omului din Malaga (al cărui nume nu-l mai etichetez pentru că a fost sufocat de cereri în căsătorie/prietenie/împrumuturi de idei) și toate vin în fotografiile de la nr. 4 la 7. Atenție, sunt doar bilete de vineri seara (plus seara CFR-ului contra lui Maccabi) când a avut un profit net de 1700 de euro! Hop și Ciu Ciu la poza nr. 8 cu o nouă serie de bilete win, jucate în aceeași zi de vineri în zona Dusseldorf! A pus 35 (plus încă unul pierdut de 15) a încasat aproape 600. De euro. Gutt gemacht, Ciulama! Acum băgăm o serie de pagube, iar debutul îl semnează Mihai Sârbu cu biletul nr. 9. Patru evenimente în 3+, dar blocaj la meciul Iașiului contra repetenților din Clinceni. Ocazii pentru golul 3 au fost destule, chiar și 17 cornere (!!!), iar pariorul îmi spunea că a stat cinci minute să se decidă între victoria gazdelor și over 2,5. Michiduță și-a băgat adânc limba în urechea lui și l-a dus pe cărarea greșită, normal! Biletele din poza nr. 10 sunt ale subsemnatului , și ar fi fost și de nota 10 dacă Genk nu ar fi fost condusă la pauză după șutul acela fantastic de la 30 de metri (și bară a gazdelor în min. 42!), offfff! Dacă faceți că mine, că mine ajungeți! Pe ei pe mama lor!
Vali Mocanu