Un cunoscut cămătar în vârstă de 45 de ani din Buzău a ajuns după gratii după ce polițiștii buzoieni l-au prins în flagrant în timp ce primea de la o victimă suma de 500 de lei reprezentând dobânda pentru un împrumut acordat anterior. Bărbatul, pe numele său „de scenă”Paris a fost prins de oamenii legii în data de 29 noiembrie și a fost băgat în arestul IPJ pentru 24 de ore ulterior magistrații Judecătoriei Buzău dispunând arestarea sa pentru 29 de zile.
Buzoianul de 45 de ani este suspectat că, în perioada martie 2012 – octombrie 2013, l-ar fi împrumutat pe bărbatul în vârstă de 50 de ani cu suma de 2400 de euro şi i-ar fi „perceput” lunar o „dobândă” de 100%.
De asemenea, el mai este suspectat că ar fi recurs la ameninţări şi acte de violenţă atunci când cel împrumutat nu a mai plătit sumele pretinse drept dobândă şi pe cele aferente sumei împrumutate.
În ziua în care a fost prins, polițiștii au mai făcut două percheziţii la locuinţa bărbatului în vârstă de 45 de ani şi a mamei acestuia şi un control pe linie de investigare a fraudelor la un atelier al cărui administrator este un prieten al suspectului, în vârstă de 61 de ani, ocazie cu care au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte, chitanţiere şi înscrisuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.