Foștii componenți ai trupei Phoenix reuniți într-o nouă formulă, sub titulatura de Pasărea Rock, au susținut sâmbătă seara în clubul No Limit un concert de excepție. Chiar dacă prețul biletelor a fost ceva mai mare decât al spectacolelor care se desfășoară în mod obișnuit în clubul buzoian sute de oameni, majoritatea trecuți de prima tinerețe dar și adolescenți sau chiar copii, s-au călcat în picioare pentru a-i vedea live pe cei care au scris legenda muzicii rock autohtone.
Buzoienii au cântat la unison cu cei șapte maeștri majoritatea pieselor care i-au făcut celebri precum „Praznic năpraznic”, „Andri Popa”, „Hei tramvai!”, „Canarul galben” sau „Nunta” dar au aplaudat frenetic și demonstrațile de virtuozitate ale lui Mani Neumann, Ovidiu Lipan Țăndărică sau Teo Boar.
Concertul a fost structurat în trei părți și s-a întins pe perioada a mai bine de două ore iar la final Mircea Baniciu, Josef Kappl, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Cristi Gram, Mani Neumann şi Vlady Cnejevici au fost nevoiți să revină pe scenă de câteva ori pentru că publicul buzoian a refuzat pur și simplu să le permită să plece. Poate și din această cauză, cei șapte muzicieni au rămas uimiți de atmosfera creată în clubul buzoian și l-au făcut pe Ovidiu Lipan Țăndărică să exclame în asentimentul tuturor că „Buzăul într-adevăr nu se dezminte” și că vor reveni de fiecare dată cu mare plăcere.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.