Procurorii DIICOT au făcut, luni, mai multe percheziţii la membri a patru grupuri infracţionale, acuzaţi că au obligat să se prostitueze 14 tinere, între care şi minore. Descinderile au avut loc în judeţele Suceava, Prahova, Buzău, dar şi în Atena. Fetele racolate erau din centre de plasament sau din familii sărace, iar suspecţii le promiteau că le vor obţine un loc de muncă bine plătit în străinătate.

Conform DIICOT, în perioada 2014-2016, membrii grupurilor infracţionale au racolat şi exploatat sexual 14 persoane, între care şapte fete cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care le-au obligat să se prostitueze în judeţele Suceava, Prahova, Buzău, dar şi în Atena. Membrii grupurilor infracţionale identificau tinere aflate în situaţii dificile, ”cu experienţă de viaţă redusă (prezentau deficienţe mintale uşoare fiind şcolarizate la un centru şcolar din municipiul Suceava, fostă şcoală specială), provenite din centre de plasament sau din familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi având o situaţie financiară precară”, arată DIICOT.

”Racolarea victimelor s-a realizat prin promisiunea falsă a obţinerii unui loc de muncă bine plătit în străinătate sau prin promisiunea obţinerii unor câştiguri financiare inaccesibile prin alte modalităţi, traficanţii propunându-le să practice prostituţia în folosul lor, urmând să împartă sumele de bani obţinute. Victimele acceptau propunerile, având în vedere lipsa unei alte alternative, iar în măsura în care iniţial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau ameninţări verbale sau erau agresate fizic sau moral. De asemenea, pentru a întări convingerea victimelor, traficanţii au adoptat metoda loverboy folosindu-se de ataşamentul emoţional al acestora pentru a le determina sau a le obliga să se prostitueze în folosul lor”, precizează anchetatorii.

23 de persoane vor fi aduse la sediul DIICOT Suceava, pentru audieri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.