Liceul începe şi se termină cu pierderi

Bilanţul final al admiterii în liceele din judeţul Buzău arată că peste 200 de absolvenţi de clasa a VIII-a au rămas în afara învăţământului obligatoriu. Diferenţa dintre numărul de locuri propus pentru şcolarizarea în clasa a IX-a de liceu şi totalul elevilor admişi în această formă de învăţământ pentru anul şcolar în curs poate fi mult mai mare decât datele statistice ale Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău.

 

Numărul elevilor înscrişi în clasa a IX-a, după cea de a treia etapă de repartizare, este de 4655 absolvenţi de gimnaziu. Pentru anul şcolar 2011-2012, au fost propuse 4830 de locuri în clasele de a IX-a din judeţ, ocupate, în primă fază, de doar 4272 candidaţi admişi la repartizarea din luna iulie. Procesul de ocupare a locurilor a continuat până după 12 septembrie, data începerii noului an şcolar, cu voie de la autorităţile din învăţământ, care au permis prelungirea campaniei de atragere a absolvenţilor de clasa a VIII-a în liceu. Criza elevilor însemna, în vară, un minus de peste 19 clase de a IX-a, faţă de cele propuse şi în baza cărora s-au făcut încadrările cu personal didactic.

 

De anul viitor, reînfiinţarea claselor de şcoli profesionale va avea efecte sensibile în rândul liceelor tehnologice din mediul urban. Mai multe şcoli generale din comunele judeţului se pregătesc să-şi reţină fiii satului în propria ogradă, în care va fi reactivat învăţământul profesional de scurtă durată.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.