
Cumplit accident petrecut joi seară pe DJ 203 K în localitatea Vadu Pașii și doar Divinitatea a făcut ca evenimentul să nu se transforme într-o tragedie.
Totul s-a produs în jurul orei 17.30. În timp ce conducea un autoturism din direcţia Vadu Paşii către Focşănei, un localnic în vârstă de 34 de ani, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare şi a intrat în coliziune cu o bicicletă ce se deplasa în faţa sa. După impact, bicicleta ar fi fost proiectată în două autovehicule ce erau parcate în faţa unui imobil, în afara părţii carosabile.
Biciclistul – în vârstă de 34 de ani, din comuna Vadu Paşii – a avut noroc cu carul, el suferit doar vătămări corporale ce au impus transportarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
În urma accidentului, poliţiştii rutieri l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest şi, întrucât a rezultat o concentraţie alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului respectiv i-au fost prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.









