Vita de vie

Ploile din această săptămână care vor mai continua câteva zile sunt ca un coșmar pentru viticultorii din județul Buzău. Precipitațiile nu fac deloc bine strugurilor, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au fost loviți în primăvară dar și în această vară de grindină.
Potrivit directorului Direcției Agricole Buzău, Cosmin Florea, producția de struguri de anul acesta va fi mulțumitoare, dublă față de anul trecut, însă cu privire la calitatea rodului viilor nimeni nu se poate pronunța deocamdată.
”Producția de struguri de vin de anul acesta va fi de 8-10 tone la hectar față de anul trecut când am avut 4-5 tone la hectar. Calitatea sperăm să fie bună însă ploile din ultima perioadă pot provoca pierderi, pot apărea probleme și avem deja semnale în unele zone ale județului”, a declarat miercuri directorul Direcției Agricole Buzău, Cosmin Florea.
Conform sursei citate, ploile din aceste zile favorizează apariția putregaiului și a altor boli care pot afecta strugurii și calitatea lor iar probleme de această natură au fost semnalate deja în zonele Zorești și Pietroasele.
”Nu ne putem pronunța deocamdată cu privire la calitatea strugurilor. E prea devreme, suntem la mâna naturii. În aceste zile cu vreme capricioasă, cu ploi, scade concentrația zahărului iar acest lucru nu este deloc benefic”, a adăugat Florea.
În ce privește producția de struguri de masă, cantitatea preconizată a fi obținută de viticultorii buzoieni este de 15 până la 18 tone la hectar.
Cristina Dinulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.