Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a pregătit, pentru perioada sezonului rece, dispozitive formate din poliţişti cu atribuţii pe linie rutieră care să poată fi uşor adaptate sau reorientate pentru îndeplinirea unor misiuni neprevăzute ori rezolvarea situaţiilor deosebite.
Polițiștii rutieri vor acţiona pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei, în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic şi vor fi în măsură să intervină, în situaţia în care condiţiile meteorologice vor impune luarea măsurilor de restricţionare a circulaţiei.
Alături de polițiștii de la circulație vor fi și oameni ai legii din sistemul de ordine şi siguranţă publică care vor fi angrenați în acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, fiind vizate cu precădere zonele aglomerate, zonele cu potenţial turistic şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă.
Poliţiştii rutieri vor efectua şi controale cu privire la starea tehnică a vehiculelor, echiparea autovehiculelor pentru circulaţia în condiţii de drum acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei şi vor acţiona pentru combaterea indisciplinei în trafic.
Pentru un trafic rutier în siguranță polițiștii recomandă conducătorilor auto să nu plece la drum fără a se informa cu privire la starea drumului şi condiţiile meteorologice din zonele pe care intenţionează să le tranziteze, să-şi pregătească autovehiculele pentru a circula în condiţii tehnice corespunzătoare sezonului rece, având grijă să nu le lipsească mijloacele de deblocare a autovehiculelor din zăpadă şi cablul de remorcare.
Deosebit de importate sunt adaptarea permanentă a vitezei de rulare la condiţiile meteo-rutiere şi respectarea întocmai a indicaţiilor poliţiştilor rutieri.
Pietonii trebuie să dea dovadă şi ei de atenţie maximă în deplasare, să circule doar pe trotuare – în niciun caz pe partea carosabilă – întrucât în condiţii de ploaie sau ninsoare pot fi observaţi mai greu de conducătorii autovehiculelor.
Mai mult decât oricând, în asemenea condiţii, pietonii trebuie să se angajeze în traversarea drumurilor publice numai prin locurile semnalizate cu indicatoare sau marcaje, doar după o temeinică asigurare şi să nu se bazeze niciodată pe reflexele conducătorilor auto ori frânele autovehiculelor, ci numai pe atitudinea lor.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.