30 de pensionari, 50 de polițiști și salariați afiliați confederației sindicale Cartel Alfa au protestat miercuri în fața Prefecturii Buzău cerând respectarea legilor în România

Pensionarii buzoieni s-au strâns în fața Instituției Prefectului începând cu ora 11.00 și au protestat timp de o oră solicitând respect și pensii decente conform Legii 127 care ar trebui să se aplice din toamna acestui an.

„Încă un protest la car participăm  și vor mai fi și altele. În ceea ce privește pensiile este fals pusă problema. Recalcularea este prevăzută în Lega 127 care trebuie să aibă aplicabilitate din septembrie anul acesta. Ea trebuia să fie în proces de finalizare dar nu s-au alocat fonduri pentru aparatură, pentru suplimentare de personal la nici o Casa de Pensii. La pensii sunt bani pentru că pensiile nu au nici o legătură cu Bugetul de Stat. Problema este că din bugetul de pensii  s-au consumat foarte mulți bani pe niște legi date aiurea la un moment dat. S-au plătit inclusiv indemnizații pentru revoluționari de-a lungul timpului. Ce treaba are fondul de pensii pe care eu mi-l depun deoparte să am pensie cu revoluționarii? Dacă nu sunt bani la Bugetul de Stat de ce scutim băncile de datorii, de ce rambursăm TVA la anumite firme? Înclin să cred că în țara asta trebuie să conducă PSD. De câte ori conduce PSD cresc pensiile și salariile de câte ori vine PNL-PD, că același lucru e, scad pensiile și salariile. De ce mie pensionar mi se oprește impozit pe pensia aceea mai mare decât salariul minim pentru că eu am plătit impozit toată viața pentru banii aceea?”, a declarat președintele CNSLR Frăția Buzău Cornel Radu.

După ora 12.00 în fața Prefecturii Buzău și-au făcut apariția polițiștii și salariații afiliați confederației sindicale Cartel Alfa. 50 de polițiști în civil  conduși chiar de către președintele sindicatului SNPPC din carul MAI venit special la Buzău pentru mișcarea sindicală de miercuri au scandat în fața Prefecturii cerând respect și respectarea legilor în Buzău și în toată țara.

„Vom fi prezenți peste tot prin țară pentru că acest mesaj este atât pentru colegi cât și pentru Guvernanți. Am fost prezenți în toată țara de două săptămâni cu această caravană a Cartel Alfa care a plecat din Baia Mare, a străbătut Ardealul, a ajuns la Cotroceni, la Ministerul Muncii , la Ministerul de Finanțe dar nu numai bucureștenii au dreptul la respectul autorităților centrale ci și oamenii din teritoriu au dreptul la respectul autorităților locale pentru că suntem în fața unor reprezentanți ai puterii centrale în teritoriu. Mesajul nostru este către tot ce înseamnă autoritate în acest județ și în toate județele pentru că în aceste județe sunt frații noștri români”, a spus comisar-șef Marius Ionescu președintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual  din cadrul Ministerului Administrației și Internelor venit special de la București pentru a participa la protestul polițiștilor buzoieni.

La rândul său președintele filialei Buzău a SNPPC, Vasile Bița a declarat că polițiștii nu doresc majorări salariale ci doar respect. De asemenea Bița a spus că s-a pensionat scârbit de atitudinea guvernanților din aceste vremuri dar că va rămâne președinte al sindicatului atâta timp cât colegii au nevoie de el: „Am ieșit în stradă de două săptămâni și avem astfel de pichetări în toată țara. Astăzi suntem la Buzău, Galați și Satu Mare și noi nu dorim majorări salariale ci respectarea legilor. Avem Legea 153 care este călcată în picioare, legea pensiilor militare care este al doilea an la rând dată la fund și cel mai tare salariul minim a crescut cu aproape nimic. Picătura care a umplut paharul este sporul de Covid acordat angajaților din Prefectură iar polițiștii, jandarmii,. polițiștii locali, angajații ISU care intră zilnic în contact cu acești bolnavi nu beneficiază de acest spor. M-am pensionat din 14 ianuarie scârbit de aceste lucruri, am ieșit din sistem dar voi rămâne președinte al sindicatului cât timp colegii vor avea nevoie de mine.”

Nu în ultimul rând, președintele Cartel Alfa Buzău, Vasiel Minică  a atras atenția că legile au fost respectate când a trebuit ca demnitarii si autoritățile statului să  beneficieze de măriri salariale și când vine rândul și altor salariați se oprește totul pe motiv că nu mai sunt bani.

„Ne aflăm în fața Prefecturii conform programului de proteste al Cartel Alfa și demonstrăm cu privire la nemulțumirile noastre în legătură cu salariul minim, cu Legea 62, cu majorarea pensiilor și cu respectarea legii. Când a fost vorba de respectarea legii cu privire la majorarea drepturilor salariale demnitarii și toți cei cu funcții în stat au beneficiat primii iar acum când trebuie să beneficieze și celelalte grupuri de salariați nu mai sunt bani și se îngheață totul. Avem un Guvern de iresponsabil care nu găsește soluții pentru această situație, în situația în care legea trebuie respectată pentru toată lumea în România”, a spus Vasile Minică președintele Cartel Alfa Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.