Muzeul Județean Buzău și-a prezentat, sâmbătă, de Ziua Culturii Naționale, bilanțul pe anul anterior și oferta culturală pentru anul în curs în cadrul unei conferințe organizate la sediul instituției.
Totodată, a avut loc o lansare de carete științifică în care au fost prezentate patru titluri care au văzut lumina tiparului în anul 2021(„Analele Buzăului”, nr. XIII/2021, „Valea Călmățuiului în Neo-Eneolitic”, „Catalog de Restaurare. Patrimoniul cultural. A doua viață”, „Funny Quarantine”, ) și au fost vernisate două expoziții ”Descoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău” și „Porțile Mănăstirii Bradu”.
Porțile din lemn ale Mănăstirii Bradu cu o vechime de peste 240 de ani au intrat în patrimoniul Muzeului Județean Buzău în anul 1978 și au beneficiat de o amplă restaurare între anii 2019 și 2020 realizată de specialiștii Laboratorului de Restaurare din cadrul Muzeului Național al Bucovinei din Suceava. Ele au fost expuse sâmbătă într-un cadru de excepție care imită în mare parte zidurile Mănăstirii Bradu ce erau deservite chiar de porțile recent restaurate.
„Porțile au intrat în patrimoniului Muzeului Județean Buzău în anii 70, știam că provin de la Mănăstirea Bradu și cam atât. În 2018 începem să ne interesăm unde putem să le restaurăm, cui putem încredința o asemenea lucrare fiind vorba de patrimoniul cultural național și ajungem la Laboratorul de Restaurare și Conservare al Muzeului Național al Bucovinei din Suceava, singura instituție care cu experți acreditați avea un laborator unde intrau aceste porți. Instituția s-a arătat nu interesată ci de-a dreptul entuziasmată să lucreze pe aceste porți și cu care am bătut palma și a ieșit ceea ce trebuie mai ales că multe dintre componentele acestor porți au fost luate cu mătura de jos la propriu. De asemenea colegii de la Suceava în urma procesului de restaurare ne-au putut oferi mai multe informații de cât aveam noi despre aceste obiecte de patrimoniu. Lăsând la o parte porțile ele sunt contextualizate din punct de vedere expozițional prin realizarea unei butaforii care reprezintă un zid la care a lucrat un coleg de al nostru după fotografii ale zidului original și a documentat dacă nu fiecare piatră în parte cu siguranță fiecare cărămidă, a fost finalizată cu o oră înaintea vernisajului” a spus directorul Muzeului Județean Buzău Daniel Costache.
La rândul său, expertul restaurator Cristi Cureleț, cel care a coordonat pe parcursul a doi ani restaurarea obiectelor de patrimoniu a mărturisit că lucrarea a fost o adevărată provocare pentru el și echipa sa.
„La sosirea porților în laborator piesa prezenta tot felul de degradări specifice fiind expusă în aer liber fusese atacată de insecte, mucegai și putregai. Prima dată s-a stabilit o altă tehnologie de restaurare care s-a dovedit a nu fi viabila pentru că la demontare am găsit tot felul de depozite am găsit chiar un bilet de transport în comun din asta ante revoluționar din Bacău și multe semințe, resturi vegetale, excremente de tot felul și cadavre de insecte și atunci a fost schimbată tehnologia de restaurare concomitent cu aceasta fiind studiată și tehnologia de realizare care este una deosebită. Porțile au fost o provocare atât ca și patrimoniu pentru că bănuim că și Tudor Vladimirescu a bătut la aceste porți și din alt punct de vedere în ceea ce privește gabaritul acestora”, a spus expert restaurator în cadrul Laboratorului de Restaurare și Conservare din cadrul Muzeului Național al Bucovinei din Suceava.
Sâmbătă, de Ziua Culturii Naționale accesul este gratuit la toate sediile și expozițiile muzeului cu respectarea normelor sanitare actuale.









