Prefectura județului Buzău a analizat, din punct de vedere al legalității, Hotărârea CLM prin care Georgeta Cristea a primit un mandat special de reprezentare a municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor Companiei de Apă  și a solicitat revocarea ei după ce s-a constatat că aceasta este ilegală. Anunțul a fost făcut de prefectul Carmen Ichim care a declarant că a avut discuții pe seama hotărârii CLM inclusiv cu primarul Constantin Toma care la o lectură mai atentă a sesizat și el neregulile descoperite de juriștii prefecturii.

„După cum am decis să fiu garantul și respectării legii verificând legalitatea, forma și fondul hotărârii am constatat nereguli cu privire la legalitatea acesteia, am avut discuții cu primarul , a constatat și dânsul neregulile și a hotărât să revoce această hotărâre. Practic această hotărâre nu iși va putea face efectul fără avizul ADI. Am trimis adresă că tre Primărie de revocare a hotărârii și chiar vom trimitere reprezentanți ai Prefecturii la ședința de vineri de la CLM și sper ca lucrurile să intre în normal. Hotărârea este nelegală pentru că erau mai mulți participanți decât voturile care au fost exprimate”, a declarat prefectul Carmen Ichim.

La ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal aleșii au luat act de decizia Prefecturii de a declara ilegală hotărârea adoptată la ședința anterioară și au revocat-o. Ulterior  o nouă hotărâre de consiliu a fost adoptată cu votul majorității aleșilor după ce textul inițial a suferit modificări in sensul eliminării prevederii care i-ar di conferit reprezentantului municipalității să ceară modificarea actului constitutiv.

„E o problemă de interpretare, deși nu a spus-o un judecător, din sală au plecat doi colegi și în mod normal era o altă majoritate când s-a supus la vot, s-a făcut ce s-a făcut și s-a îndreptat această eroare și vom avea un reprezentant în AGA care va putea spune ceva  dar nu va putea cere modificarea actului constitutiv. Noi încercăm de fiecare data și sperăm ca până la urmă să reușim”, a declarant primarul Constantin Toma, la finalul ședinței Consiliului Local Municipal.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.