imagine de arhivă
Stabilirea datei alegerilor parlamentare pe 9 decembrie oferă timp politicienilor să caute cei mai buni candidați pentru cele 10 funcții în Parlamentul României ce revin județului Buzău. Listele nu au fost finalizate, dar până acum există câteva nume sigure care vor lupta pentru unul din cele 3 posturi de senator sau pentru una cele 7 funcții de deputat.
În ceea ce îi privește pe social-democrații buzoieni până la această oră se știe că va candida pentru un al doilea mandat deputatul Adrian Mocanu pe Colegiul 2 iar ca noutate PSD Buzău o aruncă în lupta pentru colegiul 4 pe tânăra Ionela Dobrică dar și pe viceprimarul Marcel Ciolacu, cel care ar viza colegiul 6, ocupat în prezent de Carmen Moldovan. Nu sunt confirmate până în acest moment candidatura deputatului Marian Ghiveciu pe Colegiul 5, cel care este judecat într-un dosar la Înalta Curte de Casație și Justiție, din pricina unei directive trasate de la Centru de conducerea USL care ar vrea să propună doar candidați „curați” pentru Parlamentul României, şi nici cea a senatorului Ion Vasile pentru colegiul 3, din pricina tensiunilor existente între Doctor, care ar beneficia de sprijinul liderilor centrali ai partidului, și liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală. De asemenea, vehiculata candidatură de la Buzău a lui Valeriu Zgonea precum și cea a liberalului Călin Popescu Tăriceanu ar putea să nu mai fie de actualitate.
Nici în ceea ce îi privește pe liberalii buzoieni lucrurile nu sunt încă finalizate. Sunt sigure până în acest moment candidaturile lui George Scutaru la Colegiul 1 de deputat și a Doinei Tudor pentru colegiul 2 de Senat. Din partea PNL mai candidează pentru încă un mandat deputatul Titi Holban dar și alți doi candidați pentru câte o funcție de deputat și senator.
Nici la PDL lucrurile nu sunt mai așezate. Până acum se știe cu siguranță că se va înscrie în lupta electorală liderul democrat-liberalilor buzoieni, Cezar Preda. Ceilalți candidați nu au fost stabiliți deși liderul PDL Buzău declara, săptămâna trecută, că partidul său și-a fixat ca obiectiv câștigarea unui post de senator și a două de deputați. În ceea ce îi privește pe parlamentarii PDL Valeriu Alecu și Viorel Constantinescu, mai mult ca sigur, aceștia nu vor mai candida.
Pe lângă cele trei formațiuni politice consacrate între care s-au dat luptele politice anii trecuți, cu șanse reale, se vor înscrie în cursă, în această iarnă, și candidații PP-DD. Până acum nu au fost stabilite candidaturile pe colegii însă au fost vehiculate nume precum cel al liderului filialei Eduard Dumitrașcu, al realizatorului TV, Florin Condurățeanu sau al lui Aliodor Manolea, parapsiholog și fost consilier al președintelui Traian Băsescu, cel supranumit „stăpânul flăcării violet”.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.