ploaie-2

Gata cu vremea frumoasă! Meteorologii vin cu vești proaste despre ce ne așteaptă din punct de vedere meteorologic. Specialiștii spun că vom avea parte de trei zile de precipitații, în acest sens fiind emisă și o informare.
Potrivit acestei informări, de luni după amiază de la ora 15.00 și până miercuri, la aceeași oră 15, va ploua în mai toată țara.

” În intervalul menţionat, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara. Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40…50 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, transmit meteorologii.

1 COMENTARIU

  1. […] Gata cu vremea frumoasă! Meteorologii vin cu vești proaste despre ce ne așteaptă din punct de vedere meteorologic. Specialiștii spun că vom avea parte de trei zile de precipitații, în acest sens fiind emisă și o informare. Potrivit acestei informări, de luni după amiază de la ora 15.00 și până miercuri, la aceeași oră 15, va ploua în mai toată țara. ” În intervalul menţionat, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara. Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea …mai multe stiri […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.