Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu s-a întâlnit, miercuri cu preşedintele raionului Dubăsari, Grigore POLICINSCHI. Neagu a mers la Dubăsari însoțit de o delegație de la Consiliul Județean iar preşedintele raionului a mulţumit reprezentanţilor judeţului Buzău pentru susţinerea constantă acordată raionului.

Grigore POLICINSCHI a spus că, raionul Dubăsari îşi doreşte să atragă cât mai multe investiţii în teritoriu, pentru a derula proiecte sociale şi a informat despre acţiunile întreprinse de conducerea raionului pentru ameliorarea mediului de afaceri și îmbunătăţirea sectorului agricol.
La rândul său, Preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a felicitat reprezentanții raionului pentru progresul înregistrat şi a încurajat autorităţile să asigure implementarea cu succes a proiectelor viitoare. De asemenea, Neagu a asigurat încă odată partenerii moldoveni de disponibilitatea Consiliului Judeţean Buzău de a susţine implementarea proiectelor  în sectorul public

.
Totodată, cei doi conducători au stabilit principalele priorități și direcții de colaborare între raionul Dubăsari și județul Buzău,

Raionul Dubăsari și Consiliul Județean Buzău au semnat în urmă cu aproape un an un protocol de colaborare vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială în beneficiul ambelor comunități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.