Cristi BIGIU

Președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu, a făcut marți un prim bilanț al celor 10 zile de viscol și ninsori și după decretarea stării de alertă la nivelul județului,  declarându-se mulțumit de modul cum au acționat firmele cu care instituția pe care o conduce are încheiat contracte de deszăpezire.
„Este pentru prima dată în istorie când județul a traversat două perioade de Cod Roșu și a fost instituită stare de alertă. Este îmbucurător că nu am mai avut ca în alți ani oameni blocaţi în maşini pe drumurile impracticabile iar cea mai mare perioadă în care au fost închise drumurile județene a fost de maxim 48 de ore. Am colaborat foarte bine cu Poliţia cu ajutorul căreia am aflat foarte repede informații de la fața locului dar și cu jandarmii și Armata care, în ciuda dotării deficitare, ne-au ajutat foarte mult la deszăpezire”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.
Totodată, Bîgiu a ținut să precizeze că în ciuda reclamațiilor venite din teren, societățile responsabile cu deszăpezirea drumurilor județene și-au făcut bine treaba, reușind deblocare localităților în timp record.
„După primul Cod Roșu, ultima localitate a fost deblocată după 48 de ore iar după cel de-al doilea ultima localitate a fost deblocată la doar 24 de ore. Consider că firmele de deszăpezire și-au făcut treaba dacă este să ne gândim că în anii precedenți ca să ajungi la Robeasca, de exemplu, îți trebuia o săptămână iar acum s-a ajuns chiar și în 24 de ore. E adevărat că au fost și localități în care s-a ajuns mai greu cum s-a întâmplat la Brădeanu unde după ce drumarii au muncit zi și noapte și au reușit să ajungă la 4 dimineața în comună a venit cel de-al doilea Cod Roșu și localitatea a fost blocată din nou”, a mai precizat președintele Consiliului Județean.
Și chiar dacă zăpada căzută în cantitate extrem de mare pe perioada celor două coduri roșii i-a determinat pe drumari să suplimenteze numărul utilajelor folosite pentru deszăpezirea șoselor județene, aceasta nu va genera costuri suplimentare la decontarea finală a lucrărilor.
„Până acum nimeni nu a venit cu decontul, însă, cu toate că a fost necesară suplimentarea utilajelor, această suplimentare s-a făcut în limitele valorii contractului. Vă asigur că nu vor fi cazuri în care să se deconteze 30 de ore de lucru într-o zi pentru că angajații de la departamentul Tehnic au urmărit îndeaproape lucrările și am trasat sarcină ca facturile să fie verificate cu atenție”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.