Cristi Bigiu CJ

După aproape trei zile de ninsoare în care Buzăul a trecut peste două coduri portocalii și un cod roșu, majoritatea localităților din zona de câmpie sunt blocate iar drumarii fac față cu greu nămeților care ating pe alocuri și 2-3 metri înălțime. Chiar și așa nu au existat persoane care să rămână peste noapte în mașini fără hrană sau combustibil. Autoritățile județene au acționat cu predilecție acolo unde au existat urgențe medicale și susțin că sunt pregătite să asigure, dacă este nevoie, alimentele de strictă necesitate în localitățile izolate.
Cu toate acestea, accesul în mai bine de 50 de comune nu se poate face din pricina zăpezii. Conducerea Consiliului Județean i-a convocat în ședință de urgență pe responsabilii celor cinci sectoare de drumuri județene care au promis că în maxim trei zile va fi asigurat accesul în toate comunele din județ.
„Am primit asigurări că în maxim trei zile putem debloca toate localitățile din județ la nivel de localitate principală din unitatea administrativ teritorială. Nu garantăm că se va rezolva accesul în toate satele pentru că există și o rețea de drumuri comunale, rețea care nu cade în sarcina noastră, dar vom încerca să ajutăm pe cât putem ca lumea să poată circula pe drumurile din județ”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.
Pentru ca toate acestea să fie posibile a fost întocmit un program de măsuri, dar pentru ducerea acestuia la îndeplinire conducerea județului a solicitat Ministerului de Interne  o suplimentare cu 24 a utilajelor de mare capacitate.
Între timp, situația pe drumurile din județ se prezintă în felul următor:

ZONA BUZĂU

Buzau Sud
DENUMIRE DRUM SECTOR Nr utilaje care act/
categorie Obs
DJ 203K E85(Autorola) – Scurtesti -Dambroca Se circ in cond iarna

Dambroca-Robeasca 3 incarcatoare
1 autogreder
1 freza
1 excavator
BLOCAT

DJ 205
Merei -Vernesti 1 RSP lama

Se circ in cond iarna
Pietroasele – Naieni – Fintesti BLOCAT

DJ 205B DN 1B-Sahateni BLOCAT
DJ 104N Fintesti-lim jud PH BLOCAT
DJ 203G Costesti – Stalpu BLOCAT
Merei – Monteoru 1 RSP cu lama
1 excavator
1 autogreder Se circ in cond de iarna pana la Primarie
DJ 220 Posta Calnau – Boboc

Boboc– Cochirleanca – Balaceanu

1 incarcator
Se circ pana la Boboc

BLOCAT
Posta Calnau – Murgesti se circ in cond de iarna
DJ 215A Blajani – Posta Calnau 2 incarcatoare BLOCAT
DJ 103R Scorteanca – Vintileanca
Greceanca BLOCAT
DJ 203C DN 1B – Clondiru se circ in cond de iarna
Clondiru-Movila Banului BLOCAT
DN 1B- Pietroasele BLOCAT
DJ 205A Lipia – Ciobanoaia se circ in cond de iarna

Buzau Nord
DENUMIRE DRUM SECTOR Nr utilaje/
categorie Obs
DJ 100H Vernesti –Tisau – Strezeni 1 RSP lama se circ in cond de iarna
DJ 102F Satuc-Berca – Chilii 1 incarcator
1 RSP lama
1 autogreder se circ in cond de iarna
DJ 203L Sapoca-Berca se circ in cond de iarna
DJ 203G DN 10 – Nifon – Hales 1 RSP lama
1 buldoexcavator se circ in cond de iarna
DJ 203L Pârscov – Bozioru – Brăieşti
1 RSP lama
1 buldoexcavator se circ in cond de iarna
DJ 203F Magura – Robesti se circ in cond de iarna
DJ 220A Vulcanii Noroiosi se circ in cond de iarna

ZONA RM. SĂRAT
DENUMIRE DRUM SECTOR Nr utilaje care act//
categorie Obs
DJ 202E Rm. Sarat – Voetin BLOCAT
DJ 203 DN 2-Ziduri

Ziduri-Bălăceanu
1 wolla
1 RSP lama Se circ pana la Ziduri

Se circ in cond iarna
DJ 203A Rm Sarat-Grebanu-Livada

1 autogreder
1 RSP lama se circ in cond de iarna

BLOCAT
Livada-Murgesti
Valea Ramnicului – Salcioara – Ghergheasa se circ in cond de iarna
DJ 203P Rubla – Ramnicelu se circ in cond de iarna
DJ 220 Ghergheasa – Boldu 1 incarcator
1 RSP lama
1 freza BLOCAT
DJ 203A Ghergheasa – Amara-Stavarasti BLOCAT
DJ 220 Ghergheasa – Balaceanu BLOCAT
Valea Salciei – Buda BLOCAT
Pardosi – Batogu BLOCAT
DJ 204L Buda- Spidele BLOCAT
DJ 203H Rm. Sarat-Topliceni-Buda-Al. Odobescu 1 RSP lama se circ in cond de iarna
DJ 202 Rm Sarat-Puiesti 1 Buldoexcavator
1 RSP lama
1 autogreder
1 autofreza se circ in cond de iarna
DJ 202C Puiesti-Balesti se circ in cond de iarna
DJ 216 Puiesti-Macrina-Lunca-DN 22 se circ pana la Lunca
Lunca-DN 22-BLOCAT

ZONA POGOANELE
DENUMIRE DRUM SECTOR Nr utilaje care act//
categorie Obs
DJ 203D Buzau – Maxenu-Smeeni 1 incarcator
1 RSP cu lama
1 buldoexcavator Se circ pe un fir
DJ 204D Maxenu – Tintesti(pana la Primarie 1 buldoexcavator Se circ pana la Primarie
Primarie-DN 2B
INCHIS
DJ 203D Bradeanu-Mitropolia-Scutelnici BLOCAT
DJ 102I Smardan – Mitropolia BLOCAT
DJ 214A Caragele – Rusetu BLOCAT
DJ 203N Lim.jud.Braila-Rusetu-lim.jud.Braila BLOCAT
DJ 203C E85 – Florica 1 buldozer
1 freza BLOCAT
Mihailesti-Campeni-M. Banului 1 Wolla BLOCAT
DJ 102H Pitulicea – Amaru BLOCAT
E85-Cotorca 1 RSP lama BLOCAT
DJ 203I Pogoanele – Cotorca-LIM JUD IL BLOCAT
DJ 203 I Cilibia – Gara Cilibia 1 freza
1 autogreder
1 buldoexcavator
2 RSP lama BLOCAT
Gara Cilibia-Pogoanele Se circ in cod iarna
DJ 203E Rusetu-lim jud IL BLOCAT

ZONA ŞEŢU

DENUMIRE DRUM SECTOR Nr utilaje care act/
categorie Obs
DJ 102C Cislău – Buda Craciunesti se circ in cond de iarna
DJ 102B Cislau – Calvini-Zeletin se circ in cond de iarna
DJ 102L Calvini – Catina-Chiojdu se circ in cond de iarna
DJ 103P Chiojdu se circ in cond de iarna
DJ 103P Nehoiu se circ in cond de iarna
DJ 203K GuraTeghii se circ in cond de iarna

ZONA VINTILĂ VODĂ

DENUMIRE DRUM SECTOR Nr utilaje care act//
categorie Obs
DJ 203K Vintila Voda- Maracineni 2 RSP lama se circ in cond de iarna
Vintila Voda-Luncile 1 RSP lama se circ in cond de iarna
Luncile-Lopătari – Plaiul Nucului BLOCAT
DJ 204C Vintila Voda -Sarulesti-Bisoca (km 65) 1 RSP lama
se circ in cond de iarna
Bisoca(km 65+000)-Bisoca (km 64) 1 Incarcator
1 buldozer BLOCAT
Bisoca(KM 64)-Poiana Marului BLOCAT
DJ 220 Sarulesti – Apostari se circ in cond de iarna
Apostari-Valea Salciei BLOCAT
DJ 203A Niculesti – Campulungeanca-Margaritesti -Harboca 1 autogreder se circ in cond de iarna
Harboca-Batogu BLOCAT
DJ 204 M Manzalesti – Jgheab 1RSP lama se circ in cond de iarna
Jgheab-Lopatareasa BLOCAT
DJ215A Izv. Dulce-Blajani BLOCAT

Se actioneaza cu: 20 RSP lama
10 incarcatoare
7 autogredere
2 excavatoare
6 buldoexcavatoare
2 buldozere
5 freze

TOTAL UTILAJE: 52 utilaje

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.