Alin VALEANU

Deși a fost ales cu o majoritate suspectă șef al conservatorilor buzoieni, Gheorghe Coman s-ar fi ales sâmbătă și cu un supraveghetor. Acesta se pare că ar fi Alin Văleanu, unul dintre contestatarii „deputatului auto”, cel căruia organizatorii nu i-au permis accesul în Sala Mare a Consiliului Județean, acolo unde s-au desfășurat alegerile pentru șefia PC Buzău.
Deși nu a fost primit inițial în sală, Văleanu ar fi fost chemat la ordin de președintele executiv Vasile Nistor, cel care le-a transmis conservatorilor prezenți că acesta a fost desemnat secretar executiv la nivel național dar și responsabil regional pentru județele Buzău, Focșani, Brăila, Galați, Tulcea și Constanța al formațiunii politice înființate de Dan Voiculescu.
Chiar dacă anunțul nu a fost deloc pe placul lui Gigioacă și nici al apropiaților săi care i-au contestat lui Văleanu calitatea de membru de partid, decizia președintelui executiv Vasile Nistor a fost înghițită pe nemestecate de cei prezenți și, probabil, de aici și declarația, total neinspirată a „deputatului auto” care le-a mulțumit ANTICIPAT celor prezenți pentru votul pe care aceștia i l-au acordat.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.