Buzoienii interesați de reciclare au la dispoziție, începând de miercuri, prima stație inteligentă de colectare a 10 tipuri de deșeuri printre care sticle, PET-uri, doze de aluminiu, cartoane dar și echipamente electrice și electrocasnice.
Stația este realizată de Green Group, în colaborare cu Primăria Municipiului Buzău și Carrefour România și este prima de acest tip amplasată într-un oraș din România și din sud-estul Europei.
Sistemul, numit Sigurec 1, integrează cea mai nouă și inteligentă soluție de preluare a 10 tipuri de deșeuri din ambalaje (deșeuri PET, doze de aluminiu, butelii de sticlă, butelii PE, PP, Tetra Pack, sacoșe/folii ambalaj PE, PP , hârtie și cartoane) și echipamente electrice sau electronice.
Sistemul oferă posibilitatea răscumpărării deșeurilor cu bonuri valorice ce pot fi folosite în hipermarketurile Carrefour. De exemplu, pentru un PET, clienţii primesc 0,05 lei, iar pentru o doză de aluminiu – 0,03 lei. În cazul aparatelor electrice şi electronice (DEEE), se oferă 0,8 lei/kg pentru frigidere, 0,6 lei/kg pentru fiare de călcat, 1,5 lei pentru laptopuri.
La eveniment au participat reprezentanții Primăriei Buzău, directorul Agenției pentru Protecția Mediului, reprezentanți ai Green Group dar și elevi de la mai multe școli din oraș.
„Este prima stație de acest fel ce operează în țară și cred că și în Europa de Est. Sistemul se dorește a fi foarte prietenos cu cetățeanul și cetățeanul devine furnizor direct al industriei de reciclare. În plus valoarea reziduală a materialului pe care cetățeanul il are ca și deșeu este răscumpărată de noi și cetățeanul devine furnizorul nostru noi capitalizând valoarea deșeului în cumpărăturile cetățeanului. Bonul valoric pe care îl primesc este atât un beneficiu material, cât şi o garanţie a faptului că deşeul reciclat de ei este valoros”, a explicat Constantin Damov, co-fondator Green Group.
La rândul său, primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală s-a arătat încântat de parteneriatul pe care l-a încheiat cu Green Group și Carrefour și s-a declarant încrezător în succesul pe care îl va avea prima stație de reciclare inteligentă.
„Buzăul are o tradiție în industria de reciclare și ne-am gândit la acest proiect pilot în care Primăria participă cu 50% din valoare și unde cetățeanul vine, își depune un deșeu și primește în schimb un bon valoric pe care îl poate folosi la cumpărături la Carrefour. Este primul proiect de acest fel din România și sper să dea rezultate”, a declarant primarul Constantin Boșcodeală.
Ciprian STERIAN
Acasă Administraţie GALERIE FOTO: Prima stație inteligentă de colectare din România inaugurată, miercuri, la...
„esti prisosinta” bosco :)))
Nu e prima. http://www.sintezis.ro/Green-Group-si-Cora-Romania-au-lansat-*em3*Reciclatorul-verde*em3*/43.html
Asa, si?…
Coordonatele de locatie exacta din Sud-estul Europei care sunt?… Adica, unde gasim ampalsata exact acesta „statie prietenoasa cu cetateanul”?…
Iar daca eu sunt institutie si am de predat deseuri pt reciclat, se pare ca statia nu va fi la fel de prietenoasa cu mine, pt ca bonurile valorice s-ar putea sa nu-mi fie luate in considerare de garda de mediu, nu?
Pentru dl papadie: trebuie sa se adreseze la statiile finale de tratare ce fac parte din green group: greentech, greenweee, greenlamp si greenfiber. daca da pe google un simplu search: green group o sa apara un site cu adresele firmelor mentionate mai sus. ca institutie, va incheia un contract de preluare deseuri si va primi in schimbul deseurilor documente tip proces verbal, certificat reciclare pentru a-si incheia situatia contabila. daca intrebi, afli. daca te lamentezi, nu vei afla nicioadata