Primari comunelor din județul Buzău s-au reunit, vineri, la un local din oraș în cadrul întrunirii anuale a Asociației Comunelor Buzău ocazie cu care au adus în discuție problemele cu care se confruntă în activitatea pe care o desfășoară în fruntea comunităților pe care le conduc.
În prima parte a zilei primarii au discutat probleme organizatorice, în jurul prânzului și-au primit invitații începând cu reprezentantul Guvernului în teritoriu dar și șefi reprezentanți ai Administrației Finanțelor Publice, Oficiul de Cadastru, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, inspectoratul Școlar Județean sau președintele Consiliului Județean.
Totodată de la întâlnirea cu primarii buzoieni nu au lipsit deputații Ionela Dobrică, Dănuț Păle, Sorin Lazăr, Sebastian Radu sau ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.
Ca și notă generală primarii buzoieni s-au plâns de subfinanțarea localităților pe care le conduc fapt care face practic imposibil realizarea investițiilor pentru dezvoltarea localităților.
,,Probleme reclamate de mai toți primarii sunt cele legate de subfinanțarea localităților rurale. Nu există bani pentru investiții ți singurii bani pe care i-am putu accesa au fost cei din PNDL. Județul Buzău stă bine la acest capitol pentru că aproape toate localitățile au prins astfel de contracte de finanțare”, a declarat Marian Mușat, președintele Asociației Comunelor filiala Buzău.
Cei mai așteptați au fost însă vicepremierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii, Petre Daea. Dacă Ciolacu a reușit totuși să ajungă la Buzău în jurul orei 14.30 când parte dintre aleși plecaseră către casă, ministrul Agriculturii nu a mai ajuns. Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat că a ținut să participe la întâlnirea cu primarii pentru a se pune la curent cu problemele comunităților buzoiene și a încerca să le rezolve măcar o parte din cele ce țin de competența Guvernului.
V-ati facut salarii de NESIMTITI si acum nu mai aveti bani , PORCILOR ?