Primarul Constantin Boșcodeală se arată tot mai îngrijorat de situația în care ar putea ajunge Palatul Comunal, în urma ordinului emis de șeful ANAF, Sorin Blejnar, ca impozitul pe veniturile angajaților să fie plătit în orașul unde își are sediul social angajatorul. Drept consecință a acestui ordin, în contul Primăriei Buzău nu a mai fost virată luna aceasta suma de 30 de miliarde de lei, bani pe care municipalitatea îi încasa până acum de la marile firme care au puncte de lucru pe raza orașului. Urmare a acestei situații, Primăria nu a putut achita, la timp, factura la iluminatul public, în timp ce angajații din Palatul Comunal au primit până acum doar o treime din salariul aferent lunii februarie.
”Banii aceștia ar fi trebuit să se întoarcă la bugetul local, dar pentru există greșeli în declarațiile firmelor, în programele informatice, probabil nu vom mai vedea aceste sume. Problema e că datorită acestui ordin avem 3 milioane de lei noi lipsă, iar asta mă frământă. Nu am achitat iluminatul public și suportăm majorări, n-am plătit la Finanțe cota de asigurări sociale și curg penalizări. Probabil, vom intra în litigiu la Judecătorie”, a declarat primarul Constantin Boșcodeală, la ultima conferință de presă susținută la PSD.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, a declarat că dacă ordinul semnat de șeful ANAF, se va menține încă una-două luni, ”atât Primăria cât și Consiliul Județean dar și alte primării își vor închide porțile”.
Îngrijorat de situația generată de noul ordin semnat de președintele ANAF în urma căruia bugetele locale nu mai încasează impozitul pe veniturile angajaților firmelor care își au sediile sociale în alte județe s-a arătat inclusiv prefectul județului Paul Beganu.
”Nu găsesc suportul, miza, acestui ordin. Am luat la cunoștință, am primit informare de la Primarie, nu știu dacă se va reveni, există discuții. Administrațiile locale sunt afectate și Consiliul Județean dar eu cred că se va rezolva. Am avut o discuție să găsim o cale de a solicita revenirea la vechea formulă ori găsirea unei alte variante”, a declarat prefectul de Buzău, Paul Beganu.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.