Aleșii municipali au aprobat, în ultima ședință de consiliul local municipal, raportul pentru dizolvarea asocierii în participațiune dintre Primăria Buzău și societatea Elcar Gid care se ocupa de administrarea patinoarului. Prin dizolvare asocierii dintre municipalitate și societatea comercială care administrează în prezent patinoarul se dă cale liberă preluării investiției făcute de Elcar Gid pentru repunerea în funcțiune a patinoarului. Astfel, în urma negocierilor municipalitatea va plăti firmei Elcar Gid în termen de doi ani suma de 700.000 de euro, cu 50.000 de euro mai puțin decât cea mai mică evaluare a complexului sportiv situat la ieșirea din municipiul Buzău.
„Municipiul Buzău va prelua investiția în valoare de 700.000 de euro plătibili în 2 ani. La următoarea ședință se va face atât hotărârea de preluare cât și prevederea de buget pentru anul viitor. Prețul convenit este mai mic decât cea mai mică evaluare cu 50.000 de euro”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală.
Patinoarul preluat astfel de municipalitate va funcționa în aceleași condiții ca și până acum adică timp de 3 luni pe an însă municipalitatea intenționează să demareze o nouă lucrare de acoperire completă a patinoarului astfel încât acesta să poată fi folosit tot timpul anului. Pentru aceasta însă nu există bani în bugetul local și autoritățile vor încerca atragerea fondurilor europene pe următorul exercițiu bugetar.
„Există o soluție de acoperire completa ca să fie funcțional toată perioada anului însă fondurile municipalității nu au această prioritate și de aceea am opta pentru fonduri europene. Dacă reușim să le atragem îl vom acoperi complet și dacă nu va funcționa la fel ca și până acum”, a conchis primarul Constantin Boșcodeală.

1 COMENTARIU

  1. […] Aleșii municipali au aprobat, în ultima ședință de consiliul local municipal, raportul pentru dizolvarea asocierii în participațiune dintre Primăria Buzău și societatea Elcar Gid care se ocupa de administrarea patinoarului. Prin dizolvare asocierii dintre municipalitate și societatea comercială care administrează în prezent patinoarul se dă cale liberă preluării investiției făcute de Elcar Gid pentru repunerea în funcțiune a patinoarului. Astfel, în urma negocierilor municipalitatea va plăti firmei Elcar Gid în termen de doi ani suma de 700.000 de euro, cu 50.000 de euro mai puțin decât cea mai mică evaluare a complexului sportiv situat la ieșirea din municipiul Buzău. „Municipiul Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.