Ministrul Dezvoltării, Eduard Helvig, s-a întâlnit astăzi la Buzău cu primarii USL cărora le-a prezentat modalitatea de lucru între administrațiile locale și ministerul pe care îl conduce. La întâlnire au fost invitați atât primarii PSD cât și cei ai PNL, dar cu toate acestea doar 6 primari PSD au răspuns prezent. Conform celor prezenți la întâlnire, absența colegilor de partid a fost rezultatul unei „recomandări” de ultim moment venite tocmai de la șeful PSD Buzău. Oamenii lui Constantin Boșcodeală i-ar fi sunat, astăzi, pe toți primarii social-democrați în funcție și le-ar fi cerut să nu meargă la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării Regionale. Cu toate acestea, o parte dintre primarii social-democrați au decis să nu ia în seamă „recomandarea” edilului șef buzoian și au venit la întâlnirea cu Eduard Helvig, pe care au considerat-o extraordinar de utilă în perspectiva accesului la fondurile ce ar putea permite dezvoltarea comunităților pe care le păstoresc.
„Mă bucur că am participat la întâlnirea cu noul ministru al Dezvoltării Regionale, pentru că am aflat lucruri noi în legătură cu Ordonanța 7, măsura 577 sau chiar Programul Operațional Regional și avem speranță că poate acum, la câțiva ani după ce am depus proiectele, vom fi ajutați să le ducem la îndeplinire, întrucât în perioada cât ministerul a fost condus de Elena Udrea nu am prea avut sorți de izbândă” a declarat, la finalul întâlnirii, unul din social-democrații prezenți la întâlnire.
Prin atitudinea de azi a conducerii PSD Buzău se dovedește încă o dată, dacă, dacă mai era nevoie, că la vârful organizației social democrate buzoiene nu se ține seama de adevăratele nevoi ale oamenilor din teritoriu iar ceea ce contează este strict interesul personal al unora care nu vor altceva decât să rămână în fruntea unor instituții pentru a jongla cu banii publici așa cum au făcut-o, de altfel, și până acum.

Ciprian STERIAN

4 COMENTARII

    • Nu, domnule tanar PRESedinte le constat prin locurile pe unde merg ca si pe altele de care o sa aveti ocazia sa va disculpati in calitatea oficiala nu ascuns dupa un pseudonim.
      O zi buna si va multumim ca ne urmariti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.