Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma cere ministrului de Interne Marcel Vela și secretarului de stat Raed Arafat revocarea ordinului prin care este instituită carantină asupra cartierului Poștă. De asemenea Toma cere, într-un memoriu adresat ministrului Vela demiterea urgență a prefectului Leonard Dimian pentru grave deficiențe în conducerea acțiunilor de combatere a COVID-19

„Am făcut o adresă către domnii Marcel Vela și Raed Arafat prin care să fie revocat ordinul prin care cartierul buzoian Poștă a fost plasat sub carantină. Considerăm că este o măsură  nedreapta, excesivă și abuzivă pentru că nu este normal ca Buzăul, aflat pe ultimul loc și ca județ și ca municipiu în ceea ce privește cazurile de infectare cu COVID-19, de luni dimineață să aflăm că acest cartier a intrat în carantină. Din cei 2470 de persoane care locuiesc aici doar 70 sunt romi iar această familie de la care a pornit totul locuiește aici în marginea acestui cartier. Nu s-a luat o astfel de măsură la Bărbulești care are doar o simplă comună peste 50 de infectați și s-a luat în cazul Buzăului care este ditamai orașul. Nu este în regulă acest lucru. Domnul prefect ca și președinte CJSU a propus ministrului Vela și domnului Raed Arafat această măsură dar ea nu este corectă. Am propus ministrului și demiterea domnului Dimian pentru că gestionează foarte prost această situație. Nu este posibil ca primar să nu fiu invitat la nici o ședință CJSU. În condițiile în care această casă este izolată aici de ce a trebuit să blocăm activitatea în tot cartierul? Domnul prefect avea în subordine toate forțele conform ordonanțelor militare. Putea oricând să extragă aceste persoane și să le izoleze așa cum sunt uzanțele. Cer domnului Vela și Arafat să revină și să revoce acest ordin. Nu cred că este normal ca municipiul Buzău cu cele mai puține cazuri să fie în această situație”, a declarat primarul Constantin Toma.

Adresa MAI

Întrebat ce măsuri ar trebui adoptate în cazul în care demersul său va avea succes și cartierul Poștă va fi scos de sub carantină Toma a spus că cea mai bună metodă pentru a-i proteja pe buzoieni este demiterea prefectului Leonard Dimian.

”O singură măsură este necesară pentru protejarea buzoienilor. Să fie schimbat prefectul pentru că conduce foarte prost această situație. De fapt, dânsul nu conduce”, a conchis Toma.

În replică prefectul Leonard Dimian nu a dorit să comenteze demersul primarului municipiului Buzău purtătorul de cuvânt al instituției transmițând totuși un punct de vedere:

„Prefectul județului Buzău, domnul Leonard Dimian, nu comentează demersurile domnului primar Constantin Toma, pe care le face posibilă libertatea de exprimare de care beneficiază fiecare cetățean.

În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu și de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Leonard Dimian are ca preocupări esențiale în această situație de urgență limitarea răspândirii Coronavirusului și sănătatea populației, nu dezbaterea politică. 

Buzoienii trebuie să știe că autoritățile își fac datoria potrivit competențelor și iau cele mai bune decizii pentru siguranța epidemiologică a cetățenilor.”

2 COMENTARII

  1. :
    Constantin Toma: „Constantin Toma: „Buzăul este cel mai sigur oraș din țară din punct de vedere al prevenirii infectării cu noul Coronavirus”

    Dar In „cel mai sigur oraș fără covid19 ”
    Creștere alarmantă a numărului cazurilor de infectare cu Covid-19. De la ultima raportare a autorităților, noi cazuri au fost confirmate în municipiul Buzău, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Prefectura Buzău sunsține însă ALTCEVA.

    Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, numărul total de cazuri confirmate cu Coronavirus la nivelul județului Buzău a ajuns la 53, și nu la 54, așa cum se arată în tabelul transmis de Grup în urmă cu o oră (vezi finalul articolului).

    Asta înseamnă că Bucureștiul are o anumită situație, cu 54 de îmbolnăviri (48 ieri plus încă șase, azi), iar Buzăul raportează 53 de cazuri (48 ieri plus încă șase azi). De asemenea, cazul 48 de ieri, despre care se afirma că nu este din Buzău și că va fi scos din tabel, a rămas în dreptul județului nostru.

    https://reporterbuzoian.ro/alerta-sapte-cazuri-noi-la-buzau/?fbclid=IwAR3bnXT8Tf32QEbH0-Ed3js8aDC1ScNPWXsq5-euDS7ioCCv4xW3TM6Gx14

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.