Sorin TANASE1
Primarul comunei Săgeata, Sorin Tănase, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Potrivit inspectorilor de integritate, alesul local buzoian se află în incompatibilitate din data de 19 iunie 2012, de când a fost votat primar și și-a preluat funcția, întrucât deține simultan cu postul din fruntea administrației locale și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Tănase P Sorin, PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând astfel legea.

Potrivit ANI, alesul local buzoian a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Decizia ANI nu este definitivă, însă dacă ea va rămâne bătută în cuie, primarul Tănase va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Până la ora postării acestei știri, primarul din Săgeata nu a putut fi contactat de reporterii Observatorul buzoian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.