Miercuri, 29 aprilie 2026, Ziua Veteranilor de Război, moment solemn, cu protocol, onoare și respect cât cuprinde — dar și cu un mic episod de „comedie administrativă” marca Constantin Toma.
În timp ce militarii își făceau treaba impecabil, iar onorul era prezentat cu precizia specifică, primarul părea prins într-o luptă tăcută… nu cu vreo problemă a orașului, ci cu propriile accesorii oficiale.
Diagonala tricoloră — acel simbol care, teoretic, ar trebui să stea cuminte pe umăr — a decis, probabil din spirit civic, să coboare la “firul ierbii”. Mai exact, pe asfalt, direct sub pașii edilului.
Momentul a fost cu atât mai special cu cât a fost prima dată când primarul a primit onorul din partea militarilor din garnizoana Buzău, conform regulilor de protocol și ordinii de precădere prevăzute în forma actualizată a legii — semn că responsabilitățile funcției vin la pachet și cu mici provocări logistice.
Rezultatul? Un moment rar în care funcția l-a cam încurcat pe om, nu invers. Cu o naturalețe dezarmantă, primarul a ajuns să calce pe propriul simbol de autoritate, într-o scenă care a necesitat intervenția promptă a unui cadru militar — nu pentru apărarea țării, de data asta, ci pentru salvarea diagonalei de sub tălpile administrației locale.
Se spune că funcția vine cu responsabilități. În cazul de față, vine și cu accesorii care, aparent, necesită un minim curs de utilizare. Poate la următoarea ceremonie, pe lângă protocol, se va introduce și un mic instructaj: „Cum să porți tricolorul fără să-l calci”.
Până atunci, rămâne clar un lucru: nu toate bătăliile se duc cu adversari vizibili. Unele se poartă… cu o bandă de material care refuză să coopereze.








