Florentin LUNGU

Se îngroasă rândul aleșilor buzoieni care sunt trimiși după gratii. Marți seară, primarul orașului Nehoiu, Florentin Lungu, a fost arestat după ce a fost prezentat magistraților de la Judecătoria Ploiești. Lui Lungu i se reproșează mai multe fapte ilegale, suficient cât judecătorii să decidă trimiterea sa după gratii, pentru început, pentru 30 de zile.
„În baza art. 226 C. proc. pen , admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. In baza art 202 alin 1 şi 3 si alin 4 lit e C. proc. pen., art 223 alin 1 lit b C pr pen, art 223 alin. (2) C. proc. pen dispune arestarea preventivă a inculpatului LUNGU FLORENTIN ,pe o perioadă 30 de zile, începând cu data de 09.12.2014 şi până la data de 07.01.2015 inclusiv. Administraţia locului de detenţie unde va fi încarcerat inculpatul va face aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. 2 – alin. 6 C.p.p. Respinge cererile inculpatului Lungu Florentin, formulate prin aparatori de luare a masurii preventive a arestului la domiciliu, si de luare a masurii preventive a controlului judiciar, ca neintemeiate. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare . Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.12.2014, ora 16.15. ”, se arată în încheierea sedinței e judecată.

Primarul oraşului buzoian Nehoiu, Florentin Lungu (PSD), a fost arestat preventiv, marţi după-amiază, într-un dosar instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti în care este cercetat pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, decizia privind arestarea putând fi contestată.
Primarul din Nehoiu Florentin Lungu este cercetat pentru ca ar fi retrocedat fără drept o suprafață de pădure care ulterior a fost defrișată pentru a face loc unei stâne de capre care i-ar aparține. Ulterior, după ce pădurea a fost retrocedată și mai apoi defrișată au apărut alunecările de teren care ar fi ajuns până în buza cimitirului din localitatea Lunca Mare.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au emis, marţi după-amiază, mandat de arestare preventivă pe numele primarului oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanţi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti.
Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, avocatul lui Lungu a cerut în faţa instanţei dispunerea arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, însă cererile au fost respinse ca fiind neîntemeiate.
Decizia privind arestarea preventivă nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorul Roxana Armăşelu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că primarul Florentin Lungu fusese reţinut în cursul zilei de luni şi a fost dus la instanţă, cu propunerea de arestare preventivă, în cursul zilei de marţi.

Florentin Lungu este membru PSD şi se află la primul său mandat de primar al oraşului Nehoiu.

Dosarul în care judecătorii din Ploieşti au emis, marţi, mandat de arestare preventivă nu este primul dosar penal întocmit pe numele primarului din Nehoiu. În luna februarie a acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti l-au trimis în judecată pe Florentin Lungu pentru conflict de interese. Cercetările au fost începute de către procurori după ce Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă C.A. Ploieşti la finele lunii octombrie 2013 în legătură cu existenţa unui conflict de interese.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii la acea dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, primarul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de conflict de interese.

În rechizitoriul din acel dosar, procurorii au reţinut că Lungu, în calitate de primar al oraşului Nehoiu, a dispus plata prioritară a sumei de 273.735 lei către o societate comercială al cărei asociat unic era el însuşi, plata fiind dispusă în baza unui contract de achiziţie publică de lucrări încheiat cu Primăria Oraşului Nehoiu în anul 2008, contract încheiat pentru efectuarea de lucrări de reparaţii la Policlinica orăşenească..

„Conform probatoriului administrat în cauză a rezultat că plata către executantul lucrărilor s-a realizat în cinci tranşe prin trei compensări, o plată din fonduri proprii, iar ultima tranşă printr-o convenţie de împrumut de la Ministerul Finanţelor Publice, asumat de Primăria Nehoiu, act semnat de inculpat, în calitate de primar”, notau procurorii la acea dată.

Actele de urmărire penală au stabilit, de asemenea, că primarul a iniţiat şi susţinut în Consiliul Local Nehoiu solicitarea unui împrumut, din care ar fi urmat să se achite sume de bani firmei deţinute de către edil, „deşi factura emisă nu reprezenta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, neputând fi astfel considerată plată restantă, respectiv arierat”.

Un al doilea capăt de acuzare în acel dosar trimis deja instanţei pentru judecată se refera la faptul că, în octombrie 2012, Florentin Lungu în calitate de primar al oraşului Nehoiu, a semnat personal un contract încheiat între Primăria Oraşului Nehoiu şi o societate comercială reprezentată de o femeie în calitate de administrator, având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea unei lucrări de reabilitare a Policlinicii orăşeneşti, în valoare totală de 72.550 lei. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că femeia care administra firma figura, încă din anul 2010, ca angajat, la societatea comercială la care inculpatul era asociat unic.

Curtea de Apel Ploieşti, la care a fost trimis dosarul întocmit la sesizarea ANI, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, care după opt termene de judecată nu a pronunţat încă o sentinţă în acest caz.

În acel dosar Florentin Lungu a fost trimis în judecată în stare de libertate.

Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.