Valerica SERCAIANU3

Primarul comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, arestat preventiv pentru ucidere din culpă în urma accidentului de la Potoceni, a fost suspendat din funcție. În locul său, frâiele comunei au fost preluate de viceprimarul localităţii, Petrică Mârzea. Suspendarea lui Șercăianu este doar temporară până la momentul în care justiția va da un verdict definitiv în legătură cu vinovăția sa. În situaţia în care primarul votat de oameni la alegerile de anul trecut va fi condamnat definitiv, în comună vor fi organizate noi alegeri.
În seara zilei de 21 mai, primarul localităţii buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu, aflat la volanul unui autoturism de teren a provocat un accident rutier la Potoceni, în timp ce efectua o triplare. După ce a pierdut controlul maşinii, Şercăianu a ieşit pe marginea şoselei unde a lovit două adolescente şi a dărâmat un stâlp de electricitate. Una dintre victime, o adolescentă de 15 ani a murit. La testul cu aparatul Drager şi apoi la cel efectuat pe probe de sânge, s-a dovedit că Valerică Şercăianu consumase alcool înainte de a urca la volan. Ulterior, procurorii au solicitat efectuarea unei expertize din care să reiasă clar gradul de vinovăţie al primarului din Cernăteşti, timp în care Şercăianu a fost liber. Iar în urma expertizei solicitate de procurori a reieşit că Valerică Şercăianu este responsabil de accidentul de la Potoceni. Expertiza a arătat că alesul local circula cu 91 de km la oră în localitate, în momentul în care a provocat accidentul.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.