vaccin

Nu e chip să fie ținut în frâu focarul de gripă izbucnit în urmă cu câteva săptămâni la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, secția Ojasca. De la o zi la alta, crește numărul pacienților diagnosticați cu gripă iar cel mai recent caz de boală a fost confirmat în cazul unei infirmiere.
Astfel, până în acest moment, în secția Ojasca, au fost confirmați cu gripă 66 de pacienți, cărora li se adaugă infirmiera care a luat boala de la cei pe care îi are în supraveghere, în total 67 de bolnavi.
Cadrul sanitar se află izolat la domiciliu unde primește tratament antiviral, infirmiera fiind diagnosticată de Institutul Cantacuzino cu gripă tip AH1 tip pdm09.
Potrivit reprezentanților DSP Buzău, toți bolnavii de gripă de la Ojasca au prezentat forme ușoare și medii de boală, focarul fiind în continuare în supraveghere.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.