Ultima Hotărâre de Guvern prin care au fost împărțite în teritoriu diverse sume de bani din fondul de rezervă al Guvernului naște, pe bună dreptate, nemulțumiri pe piața politică buzoiană. Comentînd alocarea banilor de la Executiv pentru administrațiile portocalii, în cea mai mare parte, vicepreședintele PNL Buzău, senatorul Cristi Bîgiu, a apreciat că sumele care au ajuns în teritoriu au avut doar darul de a-i ține pe primarii PDL în partid și nicidecum de a acoperi devăratele nevoi ale comunităților.
„ Este aceeași metodă strict politică de a împărți banii. Acum nu îmi dau seama motivul pentru care au fost împărțiți banii strict în localitățile PDL cu câteva excepții. Nu știu dacă au fost dați banii pentru a face ceva și a păcăli populația din acele comune că sunt primari buni și că mai pot face ceva acum sau a fost pur o finanțare politică, dacă e să luăm în seamă reacția premierului Ungureanu care a amânat o săptămână și inițial a zis că nu se poate pentru ca apoi să dea acești bani doar pentru ca aleșii locali ai PDL să rămână în partid. Din păcate sunt multe localități cu probleme grave după o asemenea guvernare. Sunt primării precum Valea Salciei sau Cănești care nu au dat salariile de 6 luni și cu toate astea nu au primit nici strictul necesar pentru a putea funcționa ca primării”, a declarat senatorul Cristi Bîgiu.
.
Și președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru consideră că alocările făcute din fondul de rezervă al Guvernului sunt menite să stopeze valul de plecări din PDL. Liderul liberalilor buzoieni mai spune că un rol decisiv în împărțirea banilor l-ar fi avut prefectul județului care ar fi trimis la Guvern documentele pe baza cărora s-au împărţit fondurile. „Ar fi bine să-l întrebați și pe domnul prefect de ce au fost alocați banii așa pentru că Hotărârea de Guvern se bazează pe niște justificări din teritoriu și poate domnia sa ne poate spune de ce s-au direcționat banii strict spre partide iar localități precum Valea Salciei și Cănești, care se confruntă cu mari probleme, și nu sunt singurele, au fost excluse de la aceste alocări. Chiar doresc ca domnul Beganu să dea o astfel de explicație credibilă, cum a justificat în fața Guvernului această hotărâre. Este o încercare disperată a PDL de a-și ține primarii aproape”, a declarat deputatul George Scutaru.
Totodată, liderul liberalilor buzoieni spune că Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungurenu este gata să cedeze unui șantaj și să facă o nouă împărțire a banilor pe criterii politice. Chiar și așa, spune Scutaru, efectele nu vor fi cele scontate.
„Eu nu cred că lumea mai poate fi prostită. Sunt localități PDL care nu au primit în patru ani de guvernare Boc un leu sau au primit foarte puțini. Sunt localități care au primit bani acum când s-au dat câte 200 de milioane pentru deszăpezire. Eu nu știu dacă acest partid mai poate fi salvat. O să vedeți că acum probabil va mai apărea o Hotărâre de Guvern chiar înainte de votul la moțiunea de cenzură, pentru că parlamentarii puterii îl șantajează pe Ungureanu într-un mod ordinar. Ori câți bani publici ar injecta domnul Unguranu în PDL în câteva luni o să asistăm cu toții la prohodul acestui partid”, a încheiat președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.