În atmosfera celui mai așteptat eveniment mondial al anului 2012 – Jocurile Olimpice de vară de la Londra, Marea Britanie – , 42 de profesori din Spania, Franța, Finlanda, Cehia, Polonia, Danemarca, Croația, Austria, Germania, Portugalia, Ungaria, Italia și România au participat la stagiul de formare continuă în predarea Limbii engleze, organizat de International Study Programmes în Cardiff, Țara Galilor, în perioada 21-29 iulie 2012. De altfel, orașul gazdă este și locul unde au debutat Jocurile Olimpice, cu două competiții fotbalistice desfașurate pe stadionul Millenium, cu două zile înainte de ceremonia oficială de deschidere.
Timp de 9 zile, profesorii europeni au îmbinat activitățile instructiv-educative cu cele cultural-sportive, explorând universul lingvistic țintă într-un spațiu galic cosmopolit, dar mustind de istorie, cu o puternică identitate națională și oameni minunați: atat lectorii – profesori cu experiență din reputate centre educaționale și universități din Marea Britanie, căt și galezii de pe stradă, din serviciile publice, din muzee și diferite destinații estivale, ori de familiile gazdă, care i-au primit în mijlocul lor, spre folos comun, impreună bucurie și descoperirea celuilalt, dincolo de stereotipuri ori prejudecăți.
Programul propus de instituția organizatoare a cuprins cursuri de metodica predarii Limbii engleze prin cântec, jocuri, texte literare, resurse web, probleme conceptuale de gramatică, ateliere de istorie, cultură și civilizație galeză, cu un accent special asupra marelui scriitor galez Dylan Thomas, dar și vizite opționale în peninsula Gower, declarată regiune de o frumusețe naturală extraordinară (AONB), ori la cel mai vizitat muzeu din Țara Galilor, St. Fagans.
Discuțiile profesorilor au pus în lumină avantajele folosirii diferitelor metode abordate la aceste cursuri, pentru diferite grupuri de elevi, dar și limite didactice cu care se confruntă în mod curent la orele de curs, pe fondul curriculum-ului bazat pe competențe în întreg spațiul european ori al factorilor direcți și indirecți implicați în procesul de educație.
Nu în ultimul rând, caracterul eterogen al grupului a favorizat realizarea unei comunități didactice unite, caracterizata prin pasiune pentru predare și dorința de comunicare, punând bazele unei rețele profesionale, în vederea unor ulterioare parteneriate școlare europene.
În ciuda densității și a programului prelungit, cursul a fost o adevarată olimpiadă, atât prin diversitatea subiectelor propuse spre învățare, prin competența lectorilor și bogăția materialelor didactice, cât și prin ineditul locației propuse, noua limbă europeană – galeza, cu care am intrat în contact, exotismul unor participanți (o colegă spaniolă provenind din Melilla, comunitate autonomă spaniolă aflată în nordul Africii) și ospitalitatea de neuitat a familiilor gazde, angajate în susținerea și lărgirea marii familii europene.
Din Buzău, a participat la acest curs Pr. Prof. Cristian Marius Dima, titularul catedrei de Limbi moderne a Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Chesarie Episcopul” din Buzău, grație susținerii financiare acordate de ANPCDEFP, din partea Comisiei Europene, prin Programul «Învățare pe tot parcursul vieții».

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.