30 de elevi ai Liceului Tehnologic Costin Nenițescu au protestat, vineri, în fața Primăriei Buzău față de decizia municipalității și a Inspectoratului Școlar Județean de a muta elevii de la Colegiul Național Mihai Eminescu la fostul liceu de chimie, iar pe cei de la Nenițescu la Liceul de Arte și Meserii de pe strada Bazalt.
Protestatarii au ajuns în fața Primăriei la ora 10.30 înarmați cu pancarte, vuvuzele și scandând lozinci în speranța că astfel îl vor îndupleca pe primarul Constantin Toma să renunțe la mutarea elevilor. Tinerii protestatari au declarat că se simt discriminați și că la ei nu s-a gândit nimeni când s-a luat în calcul această mutare.


„Ne vrem liceul înapoi!”, „Sa iasă primarul!”, „Toți avem drepturi egale!” sau „Nu plecăm din casa noastră!” sunt doar câteva din lozincile scandate chiar sub geamul biroului lui Constantin Toma.
Chiar și așa, decizia este luată și primarul a spus tranșant că lucrurile așa se vor întâmpla.

„Decizia este luată, învățământul trebuie îmbunătățit la Buzău. Trebuie sa investim mulți bani și nu puteam da cu piciorul unei investiții de 5,6 milioane de euro si trebuie neapărat Colegiu Eminescu să își pregătească copii în continuare și am luat decizia să îi mutam la Nenițescu. Am avut mai multe variante dar cel mai bine se potrivește Nenițescu pentru că probabil, în anii următori, vor trebui comasate aceste școli. Nenițescu care funcționa cu vreo 2.000 de elevi acum are undeva spre 400. Este inacceptabil. Dincolo la Arte și Meserii sunt vreo 600 așa că în câte o scoală poți aduna 3-4 licee. Copii sunt incitați că li se fură liceul. Nu e adevărat. Prin rectificare de budget se va face și sala de sport și se vor asigura toate condițiile. Vom vedea programul vom discuta cu Consiliul Județean pentru programul de transport și dacă sunt navetiști din localitățile unde asigurăm transport cu Transbus o vom face și pentru elevi. Trebuie să se înțeleagă că această mutare se face pentru îmbunătățirea educației. Nu fura nimeni nici o școală dar asta este cea mai bună variantă și se va face această mișcare pentru doi ani de zile”, a spus primarul Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.