Protest Postasi Cagule

Aproximativ 70 de poştaşi, cu cagule pe faţă, au protestat joi dimineaţă în fața Prefecturii Buzău, prin afişarea unor pancarte prin care ;i-au exprimat nemulţumirea faţă de politica dusă de conducerea companiei Poşta Română.
Potrivit liderului de sindicat al poştaşilor din Buzău, Bogdan Ion, la protestul de joi dimineaţă au participat circa 70 de angajaţi, acţiunea desfăşurîndu se în afara orelor de program, între 7.45-8.45, și cu fețele acoperite de cagule de teamă să nu-şi atragă sancţiuni la locul de muncă.
„Acţiunea noastră s-a încadrat în graficul acţiunilor de protest pe care poştaşii le-au început din ianuarie. A fost un protest în linişte. Suntem nemulţumiţi că o să ne desfiinţeze locurile de muncă, o să rămânem fără subunităţi poştale, o să primim mai puţin la salarii, ne vor reţine tichetele de masă, de vreo cinci ani au plecat vreo cinci mii de oameni, dar compania tot în aşa hal arată. Poşta de la Buzău se află în restructurare ca în toată ţara. Sunt propuse spre desfiinţare oficii poştale, ghişee poştale din rural, compania e propusă pentru privatizare în condiţiile în care în lume nu e companie poştă de stat care e privatizată. Suntem cobai pentru alte entităţi poştale de stat care toate sunt pe profit în Eruropa. La Buzău probabil că o sută de oameni îşi vor pierde locurile de ,muncă”, a declarat joi liderul de sindicat al poştaşilor de la Buzău, Ion Bogdan.
C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.