Decizia copreședinților USL dar și explicațiile oferite de președintele Victor Ponta la o emisiune pe un post național de televiziune par a nu fi pe înțelesul liderilor PSD Buzău, care ieri au depus la secretariatul partidului o scrisoare prin care au adus la cunoștința liderilor de la Centru hotărârea Consiliului Județean al PSD Buzău, luată joia trecută. Atunci, Consiliul Județean al PSD a stabilit susținerea actualului președinte, Victor Mocanum la șefia Consiliului Județean, în ciuda faptului ca USL l-a desemnat drept candidat la președinția miniparlamentului județean pe liberalul Cristi Bîgiu.

La scurt timp de la depunerea documetelor la sediul central al PSD, purtătorul de cuvânt al social-democraților, deputatul Radu Moldovanm a declarat pentru Ziare.com că președintele Victor Ponta va vizita în perioada următoare filialele județene în care USL are probleme.
„Știu ce e la Buzău, nu cunosc punctual dacă s-a făcut o conducere pe tema aceasta sau nu, în schimb la nivelul conducerii USL s-a luat decizia ca în următoarea perioadă cei doi copreședinți să se deplaseze în cât mai multe dintre organizațiile locale, începând, bineînțeles, cu cele în care sunt anumite probleme. Știu că președintele Victor Ponta este maine (n.red- joi) la Iași și în mod cert se va merge și la Buzău”, a declarat Radu Moldovan.
Purtătorul de cuvânt al PSD nu a dorit să comenteze în detaliu situația de la Buzău, însă a amintit social-democraților buzoieni că nominalizările pentru funcțiile comune de la nivelul județelor trebuie să aibă semnătura șefului de partid pentru a putea fi depuse la Biroul Electoral.
” Conform statutului PSD coroborat cu Legea Partidelor Politice, candidaturile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, de consilier al Consiliului Județean, pentru Primăria municipiului reședință de județ și ale consilierilor pentru municipiul reședință de județ trebuie semnate de președintele de partid înainte de a fi depuse. Este o precizare ca să întelegeți că toate discutiile de la Buzău nu stiu cât de mult bine fac. Dar, eu sunt convins că în următoarea perioadă se va rezolva totul”, a mai spus Radu Moldovan, precizând că nu s-a stabilit încă o dată când Victor Ponta ar putea veni la Buzău.

Ciprian STERIAN

3 COMENTARII

  1. Se va rezolva, adică Victoraş plecă la UNPR, la „doctorul” şi va candida pentru senat, iar dl doctor pentru consiliul judeţean. Chestia cu depeşa la centru e de ochii mortului: adică, vezi Doamne, noi am atras atenţia de ei nu ne-au ascultat aşa că, pa!

  2. E corect ceea ce se spune şi cred că s-a cam uitat de disciplină! Un om căruia, în mod democratic i-ai acordat puterea din statut, nu+i stai tu în cale, că eşti buricul pământului. Poţi s-o faci când vor fi din nou alegeri, nu acum!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.