Rata abandonului şcolar a scăzut cu 10 la sută în învăţământul obligatoriu şi respectiv cu 15 la sută în rândul elevilor de etnie romă sau cu cerinţe educative speciale, în Bucureşti şi judeţul Buzău, prin implementarea unui proiect european în 45 de şcoli, potrivit Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Proiectul a fost derulat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 5, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi Fundaţia Federico II Italia, timp de 36 de luni, în 45 de şcoli din municipiul Bucureşti şi judeţul Buzău.
În cadrul proiectului, s-au dezvoltat 120 de clase de tip „A doua şansă” pentru reintegrarea a 2.700 de tineri şi adulţi care au părăsit timpuriu şcoala şi care nu au absolvit învăţământul obligatoriu. De asemenea, prin acest proiect au fost menţinuţi în sistemul educaţional 900 de elevi expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii, ei beneficiind de servicii integrate de consiliere.
Proiectul a avut ca obiectiv reducerea ratei abandonului şcolar cu 10 la sută în învăţământul obligatoriu şi cu 15 la sută în rândul elevilor de etnie romă sau cu cerinţe educative speciale, prin îmbunătăţirea mediului educaţional în cele 30 de şcoli din municipiul Bucureşti şi 15 şcoli din judeţul Buzău, toate obiectivele fiind îndeplinite.
Tot prin acest proiect, 150 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale au fost reintegraţi în unităţi de învăţământ, mai ales în judeţul Buzău.
Totodată, proiectul a permis pregătirea a 1.200 de cadre didactice în domeniul egalităţii de şanse, gen, nediscriminare şi respect pentru diversitate, profesorii lucrând cu copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii, copii cu cerinţe educative speciale, tineri/adulţi care nu au finalizat învăţământul obligatoriu, tineri/adulţi care au părăsit timpuriu şcoala.
Mediafax
Este vorba de mult hulitul Proiect SOS. Proiectul nu a avut nici o vina doar domnul Ene de la ISJ nu intelegea de ce incasau niste profesori, ceva bani, conform unui stat de plata!