Elevilor li se pregătesc dascăli europeni

Prin intermediul unuia dintre proiectele în care Buzăul este implicat, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) şi Casa Corpului Didactic (CCD), ca partener în regiunea Sud-Est, IŞJ Brăila anunţă că, începând cu 1 ianuarie 2011, derulează, în calitate de beneficiar, proiectul ”Formarea continuă a profesorilor de Limba română, engleză şi franceză în societatea cunoaşterii”, ocazie cu care face recrutări.

În cadrul proiectului, grupul ţintă îl reprezintă 5000 de cadre didactice din învătământul preuniversitar, profesori de limba română, limba engleză, limba franceză sau profesori pentru învăţământul primar, din judeţele Brăila, Galaţi, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti. Activitatea principală a proiectului este formarea cadrelor didactice pe două module: 1. abilitare curriculară; 2. dezvoltare profesională continuă pe componenta instruirii diferenţiate a elevilor. Perioada alocată activităţilor de formare a grupelor este octombrie 2011 – martie 2013. La finalul formării, cursanţii vor primi certificate purtătoare de 25 credite transferabile per modul.

Astfel, ISJ Brăila invită doritorii să se înscrie la acest program de formare la CCD sau, după caz, IŞJ din judeţele implicate, în perioada 2 – 27 mai 2011. Pentru înscrierile pe Buzău, persoana de contact este Georgeta Oprea – inspector I.S.J. Buzău (0729150821, georgetaoprea95@yahoo.com). Documentele necesare pentru înscriere sunt: adeverința de salariat, în original, din anul școlar în curs, care să dovedească încadrarea în învățământul preuniversitar; copie simplă după certificatul de naștere; copie simplă după acte doveditoare de schimbare a numelui (certificat de căsătorie, dacă este cazul); copie simplă după cartea de identitate/ buletinul de identitate; copie simplă după diploma de studii; date contact: număr telefon, adresa email.

Proiectul ”Formarea continuă a profesorilor de Limba română, engleză şi franceză în societatea cunoaşterii”, ID 62536, este co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.