Cazul părinţilor revoltaţi de felul în cum a fost înlocuită învăţătoarea de la o clasă I din Liceul Pedagogic (Şcoala Normală „Spiru Haret”) arată modul în care imperfecţiunile din sistem forţează lumea la proteste de stradă. Dincolo de comentariile cu iz politic, care ar face deliciul în chestiune, ceea ce sesizează părinţii în cele două documente pe care le prezentăm în exclusivitate şi care vorbesc de la sine, este suficient cât să facă pretextul unui proces în instanţa de judecată. Am asista în premieră la situaţia în care mămicile şi bunicile acţionează în tribunal administraţia şcolilor, pentru a corecta ceea ce se susţine a fi o încălcare gravă a legislaţiei privitoare la mişcarea personalului didactic.

 

Trimise pe adresa redacţiei observatorulbuzoian.ro, cele două documente marchează şi o altă premieră. Pe fondul unor reacţii neconvingătoare ale conducerii Inspectoratului Şcolar şi ale sindicaliştilor care acuzau, până acum, o colaborare lipsită de consistenţă cu asociaţiile de părinţi, acţiunea Comitetului de părinţi ai elevilor clasei I A din Liceul Pedagogic poate fi şi o mostră a implicării reale în mersul şcolii, unde teoretic părinţii sunt un factor decident direct solicitat în acest sens, dar practic sunt lăsaţi să-şi spună păsurile în stradă. Aşa cum ne-a anunţat Nicoleta Ciubeică, preşedinta Comitetul de părinţi menţionat, cele două documente au fost înaintate către IŞJ Buzău, iar azi, părinţii se vor prezenta la sediul IŞJ, „în speranţa de a putea rezolva această problemă”.

 

Contestaţia:

Neregulile semnalate:

S.D.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.