Marian Negosanu

O rețea formată din șase persoane care racolau tinere pe care le trimiteau apoi să se prostitueze a fost anihilată de polițiștii buzoieni. Doi dintre proxeneți au fost reținuți iar un al treilea este în continuare căutat de anchetatori.

În perioada 2010 – 2012, Dicianu Ionuț și Negoșanu Marian în vârstă de 28, respectiv 22 de ani, ambii din Buzău, împreună cu Teodor Sima de 28 de ani din Galaţi au racolat, transportat şi exploatat pe teritoriul Angliei 11 tinere. Banii obţinuţi au fost însuşiţi de către cei trei indivizi care au achiziționat imobile şi cel puțin 4 autoturisme de lux.

Dicianu Ionut
Pentru prinderea a doi dintre proxeneți, în cursul zilei de azi, zeci de polițiști din Buzău și Prahova au descins la 8 domicilii din Buzău și Galați, locuințe frecventate de suspecți. Astfel, oamenii legii i-au prins pe cei doi buzoieni de 28 şi 22 de ani, şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri şi înscrisuri. Totodată, anchetatorii au indisponibilizat un apartament în Buzău şi patru autoturisme respectiv un Land Rover, Volvo, Opel Astra și un Volskwagen dar și un alt autoturism înmatriculat pe numele unei alte persoane despre care se bănuiește că au fost achiziționate cu bani obținuți în urma prostituției.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că tinerii racolau tinerele promițându-le locuri de muncă în nglia sau că le vor lua de soție , le treceau granița, iar odată ajunse în Anglia le obligau să se prostitueze. Toate victimele sunt originare din Buzău, atât din municipiul reședință de județ cât și din județ. Odată ce reușeau să le treacă granița, proxeneții racolau clienții pentru fete prin intermediul site-urilor de escortă iar banii obținuți din prostituție și- i însușeau întrutotul. Anchetatorii au mai stabilit că proxeneții obțineau de pe urma celor 11 fete câte 300 de lire sterline pe zi bani astfel încât prejudiciul se ridică la peste 100.000 de lire sterline.
Rețeaua a fost destructurată cu ajutorul uneia dintre fetele exploatate care a depus plângere împotriva celor doi buzoieni în urmă cu un an de zile iar de atunci ofițerii de la Serviciul de Combaterea Crimei Organizate i-au urmărit pe membri rețelei până astăzi când au fost reținuți.

„Clienta mea a formulat în urmă cu un an de zile plângeri penale pentru trafic de persoane împotriva inculpaților Negoșanu și Dicianu. Clienta mea a fost racolată prin inducere în eroare, i s-a promis un loc de muncă iar când a ajuns în Anglia a fost obligată să se prostitueze în favoarea celor doi”, a declarat Codruț Oniță, avocatul uneia dintre fetele exploatate de cei doi buzoieni reținuți.

Nicolae Petrosel

 Procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău a luat măsura reţinerii împotriva celor doi suspecţi, pentru săvârşirea constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

„Doi dintre cei șase învinuiți au fost reținuți și s-a pus în mișcare acțiunea penală petru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani fapte pentru care s-au produ sprejudicii în valoare de 100.000 de lire sterline în raport cu fiecare celei trei persoane puse sub acuzare”, a declarat procurorul DIICOT, Nicolae Petroșel.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.