Apariție neașteptată marți pe holurile Consiliului Județean Buzău. Președintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu, a revenit la serviciu, după o perioadă de mai bine de jumătate de an cât a stat departe de instituția în fruntea căreia a fost ales.
Bîgiu a revenit la muncă, la scurt timp de la intrarea în birou convocând o ședință cu oamenii cu atribuții de conducere în Consiliul Județean.
Cristi Bîgiu a confirmat personal revenirea la serviciu, însă până acum nu a oferit presei mai multe informații despre planurile pe care le are în fruntea miniparlamentului județean.
Cristi Bîgiu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean în decembrie 2014, imediat după ce a fost arestat preventiv, în urma flagrantului care i-a fost aranjat de un director din cadrul Consiliului.
Bîgiu a stat în arest circa 6 luni de zile, apoi a fost plasat în arest la domiciliu, acum fiind sub control judiciar, măsură care îi permite exercitarea atribuțiilor de președinte al Consiliului Județean Buzău. Însă, conform condițiilor impuse de instanță, sub control judiciar, Bîgiu nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi sau cu martorii din dosar, printre aceștia aflându-se angajați ai Consiliului Județean.
Enciu Gabriel liked this on Facebook.
Nu ma mir…
Modruz Mony liked this on Facebook.
Catalin Trifan liked this on Facebook.
Amelia Dumitrascu liked this on Facebook.